Omul din viitor

Când l-am văzut pe M intrând în clasă, primul gând a fost “vreau să fiu prieten cu omul ăsta”. Au fost nenumărate momente în care încercam să intru în vorbă cu el, dar degeaba. Mi-ar plăcea să mă întorc în liceu şi să-mi spun: “Peste ani şi ani omul ăsta îţi va fi unul dintre cei mai buni prieteni”.

Pe vremea când mă împrietenisem cu M, îmi cumpărasem din economiile proprii două cărţi de PHP. Pe atunci, dacă auzeam de cineva că ştie PHP, mi se părea cel mai tare om de pe pământ. Mi-ar plăcea să mă întorc în timp să-mi spun “Man, stai liniştit că peste câţiva ani vei ajunge să lucrezi la o companie respectabilă. Şi ghici pe ce, pe PHP“.

Şi-apoi, ce-ar mai fi liceul fără timidatea unui puştan care nu-i în stare să meargă la o fată să-i zică două vorbe amărâte? Mi-ar plăcea să mă întorc în timp să-i spun puştanului “Hei, stai liniştit. O să cucereşti mai multe tipe decât crezi. În facultate, lumea o să facă glume spunându-ţi combinatozaur. Lasă că o să afli tu ce-i ăla.”

Există seri în care sper că acolo în viitor există un om dornic să se întoarcă în prezent şi să-mi spună nişte lucruri.