Merită?

Tata mi-a spus o dată, că-n goana dupa bani
Nu şi-a dat seama cum au trecut 40 de ani.

Nimeni Altu’ – Ce fac acum

Prin anul III, mi s-a oferit ocazia să lucrez pentru om pe care-l priveam cu admiraţie ori de câte ori trecea pe lângă mine.  Era destul de convenabil pentru un student căruia îi bătea vântul prin buzunare ca mine: pe lângă salariu, intram gratis în cluburile pe care le deţinea, cu consumaţie moca cât îmi poftea inima şi mă lăsa bunul simţ. Bun simţ care pălea după fiecare sticlă de bere :)

Însă munca era destul de nasoală. Pentru că lucram din cămin, mă suna de cel puţin zece ori pe zi, uneori la ore trecute de miezul nopţii şi trebuia să ne întâlnim aproape în fiecare zi, pentru că pe lângă partea grafică, îi mai făceam şi site-ul. În plus, de multe ori cerea lucruri imposibile în timpul pe care îl aveam la dispoziţie. Nu, n-am să uit unele zile nemâncate şi alte nopţi nedormite.

Într-o seară, mă întorceam grăbit spre cămin după o întâlnire cu el. Roiul de gânduri mi-a fost întrerupt de vocea entuziasmată a unui copil ce-i spunea bucuros mamei sale că afară ninge. M-am uitat în jur, puştiul avea dreptate. Însă nu asta m-a mirat. Realizasem că trecusem prin tot bulevardul Eroilor fără să observ nimic. Drumul meu, printr-unul din locurile mele preferate din Cluj putea foarte bine să nu fi existat că era totuna. A fost prima dată în viaţa mea când am simţit ce înseamnă să treacă viaţa pe lângă mine.

Viaţa nu-i ceea ce facem fizic. Nu-s beţiile de la ora 1 noaptea, nici sexul grăbit dintr-o după-amiază. Trăim ceea ce observăm. Ceea ce nu ne rămâne întipărit în minte, n-a existat. Ştiu, nu e bine să trăieşti în trecut, dar privind în urmă, viaţa ta e suma amintirilor care ţi-au mai rămas. Da, e dureros odată ce începi să uiţi lucrurile frumoase pe care le-ai făcut. În fine.

Şi stând ridicol în capătul Eroilor, lângă semafor m-am întrebat dacă merită. Cu asta vroiam să-mi ocup un an frumos din studenţie? Cu ce-aş mai fi rămas?

N-am regretat niciodată că am renunţat. A face ce-ţi place, nu înseamnă să renunţi când lucrurile devin grele. Ăsta a fost gândul care m-a împiedicat multă vreme să renunţ. Dar până la urmă a trebuit să fiu sincer cu mine şi să realizez că nu, nu merita.

Ştiu, la început e fun să fii ocupat. Să vorbeşti toată ziua la telefon, să tragi tare să-ţi termini treaba şi să simţi că unii oameni depind de tine, că eşti indispensabil. Dar din când în când, trebuie să te opreşti şi să te întrebi: Merită? Nu se vede la prima vedere, dar răspunsul la această întrebare ţi-ar putea schimba viaţa.