Awesome

O bună bucată din viaţa mea mi-am petrecut-o încercând să fiu awesome. Pe bune. Mi-am luat o piatră de pe inimă mărturisindu-mi asta. Îţi trebuie curaj, cred, să recunoşti că nu eşti awesome, că sunt slabe şanse să fii şi că ţi-ai pierdut timpul încercând să pari ceea ce nu eşti.

E explicabilă dorinţa de a fi awesome. Oamenii awesome sunt cei mai tari. Îţi doreşti, nu neapărat să fii înconjurat de ei, ci să fii unul dintre ei. Să ştii că ceilalţi din jur ştiu că eşti awesome.

Din păcate nu m-am mulţumit doar cu mine. Am avut pretenţia ca şi ceilalţi să fie awesome. Prietena mea trebuia musai să fie awesome. N-am găsit-o niciodată, iar dacă am făcut-o, nu m-am prins niciodată că oamenii awesome stau împreună doar cu oameni awesome.

Când interacţionam cu cineva trebuia neapărat să par awesome. Şi când nu se întâmpla, în loc să mă bucur de un small talk, simţeam o frustrare subtilă, că nu sunt awesome şi că lucrurile nu decurg cum trebuie.

Uitându-mă în urmă, realizez câte momente am pierdut încercând să nu fiu eu însumi. Te minţi, îţi spui “Băi, o să încerc să fiu awesome doar de data asta, pentru că vreau musai să i-o trag tipei ăsteia”, “Azi o să privesc lumea în ochi, o să zâmbesc şi-o să comunic uşor, pentru că am interviu”. La un moment dat se adună. Şi într-o bună zi te trezeşti spunându-ţi că dacă nu-i awesome, atunci ziua asta îi o zi pierdută. Sunt un tip deştept, nu ştiu de unde dracu’ scot tâmpeniile astea.

Recitindu-mi textul, pare scrisul unui om  sătul şi pesimist. E bine nu e. Azi a fost o zi bună pentru ZuZu. Tare bună. I’m not awesome and I’m ok with that :)