De ce am renunţat la master

Când am terminat liceul eram un băiat pasionat de internet căruia îi plăcea să scrie şi să citească. Cam atât. Şi având doar calităţile astea nu mi-am găsit o facultate în care să simt că dacă aş frecventa-o, aş face într-adevăr ceva ce îmi place. Aşa că am optat pentru lejeritate, Inginerie Electrică, pe principiul “dacă frate-meu s-a descurcat, o să mă descurc şi eu”. Nu m-am descurcat la fel de bine ca fratele meu, însă am terminat-o.

M-am gândit de multe ori să mă las. Am făcut-o pentru ai mei, însă mă bucur că n-am renunţat. Unii îmi spun că am făcut-o degeaba având în vedere domeniul în care lucrez. N-au cum să înţeleagă că dacă nu era facultatea asta nu eram omul de azi. Precum într-un joc de domino, căderea unei piese e vitală pentru avalanşa de căderi a celorlalte piese.

Acum însă simt că e momentul să opresc căderea pieselor. Să iau piesele şi să-mi creez propriul drum. Ştiu, e zadarnic să te gândeşti că poţi controla toate evenimentele din viaţa ta, însă avem întotdeauna control asupra startului şi speranţa că totul va merge bine. Mai departe, totul face parte din frumuseţea vieţii.

Aşa că m-am decis să renunţ la master. Câteva motive:

  • masterul e inutil. Nu te poţi aştepta să înveţi ceva util de la o facultate care nu te-a învăţat nimic 4 ani de zile.
  • încă o diplomă nu ajută. “Nu ştii niciodată când te ajută o diplomă”  îmi spunea tata zilele trecute. Nu cred asta. În primul rând simt că vremurile s-au schimbat şi că accentul se pune pe ce ştii să faci concret, nu pe o hârtie care atestă că ţi-ai făcut prezenţele la cursuri. S-au dus vremurile socialiste în care terminai Politehnica şi erai automat repartizat ca inginer într-o anumită unitate de producţie.
  • sistemul de învăţământ e inutil în industria în care vreau să lucrez. Lucrez şi vreau să continui s-o fac în IT. Un domeniu în care, aşa cum spunea Filip “Ritmul de schimbare este alert, iar sistemul formal de învăţământ nu este echipat să-i facă faţă şi nici să producă profesioniştii de care industria are nevoie.”
  • scopul educaţiei e munca. Asta nu trebuie să uităm niciodată. Mergem la facultate ca să ne formăm cunoştinţele necesare pentru a putea munci şi a ne câştiga existenţa. N-o faci pentru că e cool să fii inginer, nici pentru a-ţi trăi frumoşii ani de studenţie. O faci ca să ai ce munci. Problema majoră a facultăţilor din ziua de azi e că nu scot oameni capabili să muncească. În cel mai bun caz scot nişte teoreticieni buni. Mulţi colegi de şcoală care s-au bătut pentru note mari în facultate vor avea o surpriză la primul interviu când vor fi întrebaţi “Ce ştii să faci?” Cei mai pricepuţi colegi din facultate pe care-i cunosc nu sunt cei care s-au obosit să meargă la cursuri pentru un punct în plus la examen, ci aceia care s-au obosit să se trezească dimineaţa să meargă la muncă.
  • vreau să am libertatea să învăţ ce vreau. Zilele acestea mi-am făcut un program de studiu individual pentru următoarele 6 luni. Mă uit peste program şi zâmbesc: învăţ ce vreau şi exact ce-mi trebuie ca să devin un profesionist. Iar dacă o săptămână nu vreau să învăţ nimic, am libertatea de a nu face nimic.
  • m-am săturat. De tot mediul academic, de secretarele de la facultate, de doctoranzi ce te iau de sus, sau de fosile care au pierdut orice contact cu realitatea. Vreau să am în jur oameni faini, open-minded pe care să-i privesc cu admiraţie şi cu care să-mi facă plăcere să lucrez.

Cam asta ar fi toată treaba cu masterul şi motivele pentru care nu vreau să-l fac.

sursa FOTO