Despre cel mai rău profesor

De-a lungul anilor de şcoală, cu toţii am întâlnit două tipuri de profesori: cel bun, de gaşcă cum îi ziceam noi, care nu ne-a sâcâit niciodată cu materia, carismatic şi glumeţ, darnic la note şi destul de bun ca să ne mai lase câteodată catalogul deschis să ne motivăm absenţele petrecute la cafea. Apoi, am făcut cunoştinţă şi cu “the scary one”, care nu ierta nimic şi care ştiai că atunci când deschide catalogul n-o făcea ca să-ţi motiveze absenţele.

Şi ne-am obişnuit să ne ferim de cei răi şi să-i apreciem pe cei buni. Dar am greşit.

Pentru că cel rău îşi ştia mai bine decât orice prof de gaşcă materia şi el ridica de fiecare dată ştacheta forţându-te să faci ceea ce trebuia să faci la şcoală: să înveţi. Şi deep inside ştiai că dacă aveai grijă să înveţi la el nu-ţi picai nici bacul, nici nu aveai emoţii la examene. Dar îl evitai, că ţi-era frică de el de te căcai pe tine nu alta.

***

Acesta nu-i un articol despre profesori buni sau răi din şcoală, ci despre cel mai rău profesori dintre toţi, il capo dei capi, number one: Eşecul. Eşecul e cel mai înspăimântător profesor.

Şi ne e frică de el ca de dracu’. Însă dacă vrei să înveţi ceva în viaţa asta, nu trebuie să fugi de el. La el trebuie să mergi să-i pui întrebări, pentru că doar răspunsurile lui te vor ajuta să reuşeşti în viaţă. Trebuie să-i suporţi lecţiile, pentru că vei afla curând că nu lecţiile usturătoare contează, ci examenele, provocările care apar o dată-n viaţă.

Nu fugi de la orele eşecului, pentru că evitând întruna efortul, nu vei fi niciodată pregătit pentru nimic.