Ne e frică de ne căcăm pe noi de omul care vrem să fim

Azi la muncă mi s-a dat ocazia să fac o prezentare pe săptămâna viitoare. Pe lângă faptul că e prima mea prezentare la locul de muncă, tema e una afurisită care doar s-o învăţ îmi va lua câteva zile. Credeţi că m-am oferit voluntar? Fuck no. N-am ştiut cum să mai evit să nu prezint. Noroc că şeful a insistat. Însă paradoxal e faptul că îmi doresc să fiu tipul ăla ce prezintă chestii complicate. Îmi place să mă gândesc făcând treaba asta.

Îmi mai aduc aminte că pe vremea când eram Project Manager la tophabits.ro mi s-a mai oferit ocazia să ţin o prezentare pentru Soup Nights. Am refuzat. Recunosc: mi-a fost frică de m-am căcat pe mine să fiu speaker în faţa a câtorva zeci de persoane. Însă în acelaşi timp, n-a fost un moment în care să-mi displacă imaginea mea de speaker în faţa unor oameni inteligenţi.

Da, ne place să ne gândim la noi înşine într-o realitate în care suntem carismatici, nostimi şi mustind a încredere în sine. Ne place să ne gândim că facem lucruri complicate, însă când în sfârşit ni se oferă ocazia să fim cine vrem să fim, facem un pas înapoi. Noroc cu oamenii care ne împing de la spate spre lucrurile care dorim să le avem.

Lumea are nevoie de oameni care să ne împingă de la spate să facem lucruri pe care le dorim. Poate că dacă ar face-o repetat, am realiza că nu-i nimic de care să ne fie frică, că oamenii ăia înfricoşători suntem noi înşine. Şi da, prin senzaţiile astea trece omul care vrei să devii.