Ea

Cu ochii uscați, am luat taxi-ul și-am lăsat povestea tristă acolo, undeva la demisol. “Te deranjează curentul?” îmi spune șoferul. “Nu”, dar profit de moment să-i cer o țigară, apoi ne adâncim într-o discuție despre picioarele curvelor de pe Turzii.

O sun pe Ea. Ea întotdeauna mă primește. N-am mai văzut-o de un an.

– Iar suferi uitucule? Treci încoace.

Și trec lăsând și mai mult în urmă amintirea. Stăm o noapte, fumând iarbă și râzând ca proștii.

Amintirea tristă mă sună.

– Dacă îi răspunzi îți bag telefonul în fund.

Ea întotdeauna mă face să-mi amintesc cine sunt. A doua zi, când începe realitatea îmi calcă cămașa și mă cheamă în fața oglinzii:

– Tu vei fi omul meu mare. Te vei ridica și vei fi Andreiul care odată mi-a frânt inima. Să nu te mai prind cu fetițe și să mă faci mândră. Acum treci la muncă, îmi spune sărutându-mă pe marginea frunții. Eu mă uit în oglindă și încerc să văd ce vede ea.

Sunt doar un copil, dar ea vede deja bărbatul care voi fi odată. Ea întotdeauna mă face să-mi amintesc cine sunt.