Genul de oameni

Azi la muncă am lucrat cu o tragere de inimă de care uitasem în ultima vreme. N-a fost în totalitate vina mea, a fost și a colegei cu care am lucrat. Care mi-a amintit de genul de oameni:

  • care își fac munca cu conștiinciozitate, fără să aștepte laudele cuiva.
  • care nu se cacă pe ei că nu e timp, că nu-i bună cafeaua de la bucătărie sau că whisky-ul din team building-uri e Teachers
  • care n-o ard toată ziua pe Facebook sau Linkedin
  • care tac și fac fără să participe la bârfele de la țigară
  • care-și fac munca tot mai bună știind că la servici asta contează cel mai mult: munca, restul sunt detalii corporatise
  • care nu întârzie și nici nu se scandalizează că trebuie să stea o oră în plus la birou
  • care pleacă la 6. Dincolo de muncă au o viață.

Genul ăsta de oameni mă inspiră și e o plăcere și onoare să lucrez cu ei.