Început de toamnă

Trecusem ieri să-mi plătesc PFA-ul. Dacă e o zi pe care n-o aștept o dată la 3 luni, aceea e ziua în care trebuie să-mi plătesc PFA-ul. Dar asta nu e genul de zi în care critic sistemul putred de finanțe din România. Nu, există zile mai însorite pentru treaba asta.

În drum spre casă oprisem la Opera să mănânc. Meniul 2 ca de obicei. Pretty basic, nimic special. Deși ar putea s-o lase mai ușor cu orezul, nu știu, zic și eu.

Și atunci m-a lovit. A fost tot timpul acolo, o văzusem încă de anul trecut. Dar ieri…strălucea: felul în care îi era aranjat părul, modul în care îi servea pe clienți, privirea blândă de care făcea uz de fiecare dată când vorbea cu colegele ei.

Am încercat să fac un contact vizual când a trecut pe lângă mine să adune de pe masa de alături. Nici nu m-a privit. Nu privea pe nimeni. Era doar ea și munca ei. O curiozitate despre sânul care se ascundea după cămașa cu sorț și m-am trezit parcă picat la vârsta de 14 ani.

Ieșim duminică la o cafea.