Cât de inutilă e facultatea?

Citeam ieri articolul lui Ariel în care se întreba dacă diploma nu mai are nicio valoare. Asistăm în ziua de azi la niște cămine supracazate de oameni care se vor plânge peste 4 ani că nu-și găsesc niciun loc de muncă în ciuda diplomei pe care o au. Și Ariel are parțial dreptate. Bătrânii sau alte cunoștințe insistă să ne bage în cap ideea că fără facultate nu se poate. Dar am spus parțial pentru că facultatea în sine nu e inutilă, dar diploma da. Și doar pentru că poți face ceva fără facultate, asta nu înseamnă că facultățile sunt inutile.

diploma

De ce sunt atât de mulți studenți

Atâția absolvenți fără loc de muncă, clar că facultatea e inutilă. Păi cum ar fi să mai scădem puțin din numărul ăsta? Pentru că nu toți tinerii care sunt acum studenți ar merita să fie la facultate. Majoritatea au copiat la bac. Abia recent inițiativa lui Funeriu a arătat cât de mulți liceeni și-ar pica bacul dacă chiar l-ar da pe bune. Acum încercați să vă închipuiți cum ar fi fost dacă în ultimii 10 ani ar fi fost camere la bac. Care ar fi fost numărul real de studenți? Cu siguranță mult mai mic.

Și încă se mai poate scădea din numărul ăsta. O felie mare. Câte facultăți din țara asta oferă un examen de admitere pe bune? La mine la Inginerie Electrică, o facultate la care trebuia să știi matematică, nu s-a dat. Îmi amintesc de un coleg care nici semnul de la o integrală nu știa să-l facă atunci când a fost scos la tablă. Fără un filtru eficient precum un examen de admitere, tot prostul ajunge student.

Bun, acum că am scos atâția oameni din numărul cu care am început, hai să mai scădem din ei. Pe cei mai mulți dintre ei: oamenii care nu merită să termine facultatea. Tipul de mai sus cu integrala e acum absolvent și se plânge că nu lucrează în domeniu. De ce termină oamenii de genul ăsta facultatea? Pentru că profesorii îi trec în cele din urmă. Pentru că facultățile din ziua de azi sunt fabrici de bani. Dacă ai ghinionul să fii prost ca noaptea o să plătești mai mulți bani, însă în a 7-a restanță tot te trece proful.

Diploma e o bucată de hârtie. Clar că e inutilă

Majoritatea se axează pe diplomă. Diploma e inutilă, deci nu are rost să faci o facultate. Însă nu bucata aia de hârtie e importantă, ci cunoștințele pe care le acumulezi. Te duci la facultate să înveți. Diploma e doar un atestat că ai cunoștințele alea. Din păcate în ziua de azi diplomele mint.

Ești tânăr, ai scăpat de acasă si ajungi într-un oraș cu multe tentații. Numai de școală nu-ți arde. Și după ce-ți bei toți banii de la părinți, ce faci când vine sesiunea? Copiezi haiducește. Faci pe dracu’n patru să treci. Însă deși trecut, cunoștințele tale vor fi zero.

Ce e de făcut

Mi-e greu să cred că un om care chiar acumulează cunoștințe nu-și va găsi de lucru. Poate unii mă vor judeca, însă nu cred că muncind pe brânci, făcând ceva practic, învățând cu adevărat, nu-ți vei găsi de lucru. În facultatea mea toți care și-au dat interesul cu adevărat, și nu mă refer la cei care pupau profesorul în fund, toți lucrează. Îi poți număra pe degete, pentru că doar atâția au fost.

Și nu, nu cred că facultatea e inutilă. Doar noi absolvenții suntem inutili pentru că am uitat ce înseamnă munca serioasă și am alergat tot timpul după șmecherii și alte portițe ca să terminăm facultatea. Și ne place să ne plângem. Fiindcă ne e frică să privim adevărul în față: suntem praf și n-am meritat niciodată să terminăm facultatea. Dar suntem oameni cu diplomă, clar că nu dăm la lopată.