Insuficiență

Uneori am o bănuială că apartamentul în care stau e bântuit. Și neonul din baie care pâlpâie chiar și când e oprit nu mă ajută deloc. Odată i-am zis unei foste să rămână până a doua zi. Credea că vrea să i-o trag, însă adevărul curat era că mă căcam pe mine de frică să rămân singur peste noapte. Tocmai ne uitasem la un film de groază.

Eu n-am nimic cu filmele de groază. Atâta că mi-e frică să mă duc noaptea la baie după ce mă uit la unul. Pe bune, am 24 de ani și uneori mi-e frică de întuneric.

Cu filmele clasice în care un țicnit se apucă să taie un grup de adolescenți americani n-am nimic. Pot să mă conving de faptul că nu există niciun țicnit la mine în apartament. Însă la alea cu demoni sunt pierdut. Pentru că de existența unui demon e mai greu să te îndoiești. Față de o fantezie, ăsta e o presupunere. Și presupunerile sunt greu de probat dacă sunt sau nu adevărate.

Însă există nopți, vezi noaptea trecută, în care sunt atât de trist că mi se rupe de ele fantome din apartament. Uneori plâng pe întuneric ca un vagin patetic. Iar în acele momente fantomele din apartament se satură de bântuit și stau pe la colțuri compătimindu-mă, trăgându-se deoparte când trec pe lângă ele ca să nu mă stânjenească.

Și mă pun pe ascultat piese triste, însă întotdeauna ora două noaptea mă prinde cântând la o chitară imaginară și un pix pe post de microfon. Și atunci realizez ca sunt un falus de om și nici măcar suferi ca lumea nu pot după o fată.

elvis