Teama de critică

Pe lângă blogul de față, care e unul personal, mai am unul în care scriu mai rar, ce e drept, andreiboar.com. E un blog profesional. Locul în care adun chestii care mă interesează despre domeniul în care lucrez, în care iau notițe sau ofer soluții sau recomandări când mai am timp.

Și zilele trecute un prieten mi-a spus că și-ar face și el unul, însă îi e teamă că nu știe destulă engleză sau că alții l-ar critica dacă ar pune un cod de rahat ca soluție.

I-am răspuns ce vreau să scriu și acum. Dacă ți-e teamă de ce va spune lumea nu vei mai face niciodată nimic, oricât de mărunt ar fi acel lucru. Lasă-i pe alții să vorbească. Oricât ar face-o, ei rămân la stadiul de vorbit. Pe când tu, tu faci ce îți place. Și ăsta e singurul lucru de care ar trebui să-ți pese: tu făcând o chestie ce îți place.

E uimitor sentimentul când stai singur și lucrezi sau creezi ceva de care chiar ești pasionat. Același sentiment îl acum și eu: stând singur în apartament și scriind acest articol alături de aerul proaspăt spălat de ploaie ce intră neîntrebat pe fereastră. Exact acum, exist doar eu și articolul pe care îl scriu. Am scris multe articole pe blogul ăsta. Mărunte, vulgare uneori, pline de clișeee ca un adolescent de coșuri. Sunt convins că blogul ăsta nu va deveni unul dintre cele mai cunoscute bloguri din țară. Nici nu va schimba vieți, nici nu va face tipe să se îndrăgostească de un caraghios ca mine. Însă îl scriu cu pasiune, ca și cum aș fi doar eu și el. Și altceva nu mai contează.

Și după ce am să-l termin de scris voi fi atât de gol încât voi merge în bucătărie să fumez o țigară. Țigara de după scris e la fel ca țigara de după sex. Atât de mult mă consumă și mă împlinește scrisul. Restul sunt detalii.