De ce n-o să fiu mai bun

Îmi imaginez că există un punct al vieții în care orice om își spune resemnat: “Gata, până aici am putut reuși în viață. Mai sus, poate va reuși copilul meu să urce.”

being-good

Cam așa am ajuns să mă simt vizavi de metehnele mele. Tot timpul am crezut că punctul în care am cel mai mare control e caracterul meu. Doar e al meu nu? Pot să mă schimb oricând. E suficient să vreau.

Însă va trebui să mă resemnez și să-mi spun că atât m-am putut schimba. Că uneori va trebui să fiu arogant, porc și egoist. Fiindcă ăsta sunt eu. Și toate defectele au venit la pachet cu calitățile pentru care mă plac unii oameni. N-aș fi Andrei Boar pe care îl știe oricine dacă uneori n-aș mai face câte o copilărie.

Și în loc să încerc să schimb lucruri pe care nu pot să le schimb, mai bine învăț cum să le temperez sau să le folosesc.

Un om rămas fără vedere va începe încet-încet să pipăie lumea din jur, să fie mai atent la zgomote și încet-încet va merge singur la magazinul din colț să-și ia un pachet de Malboro Roșu. Cam așa ar trebui să încep și eu să trăiesc cu ele. Mai încolo, poate copilul meu va fi un om mai bun :)

Îmi imaginez că după filozofia imaginii atașate la acest articol, sunt un om care a renunțat să fie bun. Nu sunt de acord cu ea, dar îmi plac culorile ei așa că o tolerez.

Nu cred că acum că am învățat să mă accept așa cum sunt, voi deveni un om rău. Poți face niște lucruri foarte bune oricâte defecte ai avea. Și pe asta vreau să mă axez în continuare: pe lucrurile pe care le fac, nu pe cele care mă caracterizează.