De ce nu mai cred că România poate să-și revină

Scriam în ultimul articol că nu mai cred că România poate să-și revină de una singură. Iată de ce cred asta:

mandri-ca-suntem-romani-04

sursa FOTO

1. În următorii ani sistemul de pensii va fi la pământ

Știu, s-ar putea să nu apuc pensia, însă mă gândesc și la anii în care nu voi mai fi capabil să lucrez. Cu ce mă va ajuta statul atunci? Dacă eu contribui la sistemul de pensii, corect și cinstit ar fi să primesc și eu ceva când voi fi pensionar.

Însă lucrul ăsta e puțin probabil atâta timp cât numărul angajaților scade și cel al pensionarilor crește.

Bun, alternativa ar fi să nu aștept să primesc de la stat și să-mi pun eu bani deoparte sau să-mi creez resurse. Îmi pun bani deoparte, însă nu cred că vor fi foarte mulți atâta timp cât vor apărea cheltuieli mari de-a lungul anilor.

Creatul de resurse ar însemna o firmuliță, ceva. Însă toată lumea știe cât de mult sprijină statul mediul privat.

2 Sistemul de sănătate e la pământ

Dincolo de bătrânețe mai apare un beteșug ceva, sau poate vrea nevastă-mea să nască. În 2013 România era pe primul loc la mortalitatea infantilă în Europa:

“Suntem primii la mortalitatea infantilă în Europa şi pe ultimele locuri la dotările spitalelor sau la salarizarea personalului din domeniu. Medicii de la maternităţile din Capitală atrag atenţia că, din lipsa banilor, au rămas fără materiale sanitare de bază.” [sursa]

Din ce în ce mai mulți medici pleacă în străinătate. Cine mai rămâne? Ce condiții pot fi în următorii 30 de ani? E normal ca în 2014 într-o țară europeană să-mi fie frică să mă îmbolnăvesc?

3. Sistemul educațional e la pământ

Pentru ca economia să meargă, e nevoie de oameni competenți. Ați văzut rezultatele de Bac, s-a discutat atât de mult încât n-am să mai insist. Facultățile la fel, au devenit niște fabrici de diplomă inutile.

Atâta timp cât nu avem niște muncitori calificați în țara asta, singurii investitori care vor veni aici vor căuta doar forță de muncă ieftină.

“La Jucu, celebrul fost „hub tehnologic“, companiile străine angajează mii de oameni cu salarii de 600 de lei. Componentiştii şi asamblatorii de diverse oferă, în medie, salarii de 1.000 de lei. Casierii din hipermarketuri, şi ei la mare căutare, duc acasă 900 de lei pe lună. Vorbim de mult peste un milion de români care iau lunar lefuri de 200-250 de euro. Cred că avem o problemă şi trebuie făcut ceva foarte repede, până nu e prea târziu.” [sursa]

4. Pentru ca România să-și revină e nevoie de un efort politic și social pe termen lung. Pe care nu-l putem depune.

La cât de grave sunt lucrurile în România, singura schimbare la care mai putem spera e una înceată, susținută. “Per aspera ad astra”, vorba romanilor. Pași mărunți și un succes incremental. Am avut șansa asta după revoluție, însă n-am profitat de ea. La ce clasă politică avem acum, nu cred că o să ne revenim nici în următorii 20 de ani.

Oh, dar tinerii din politică! Mi se rupe de ei. Era o vreme când vroiam și eu să mă implic în politică. Ți se face silă când vezi ce oameni găsești în organizațiile de tineret ale partidelor. Și eu am fost prin câteva. Apoi uitați-vă la miniștrii tineri pe care-i avem acum și spuneți-mi că ăștia sunt viitorul.

Bonus: dacă natalitatea își continuă ritmul, în vreo 30 de ani populația rromă va reprezenta 40% din populația României.

***

Ar mai fi multe de spus, însă întrebarea mea e: Ce rost are ca, un tânăr de 25 de ani ca mine, încă sănătos, dornic de muncă, să rămână în România? Ca să ce?