După o lună de Berlin

Pentru că cam trecut o lună de când sunt Berlin mă gândeam să dau un semn de viață și să vă spun prin ce am trecut.

parc

1. Cum m-am stabilit

Firma la care am venit nu mi-a oferit suport pentru relocare. Așa că a trebuit să-mi caut singur. N-am spus la mulți, însă am stat vreo lună de zile cu morcovu’n fund de teamă că o să ajung aici și-o să stau printr-un hostel amărât. Am avut noroc. În cele din urmă, după zeci de anunțuri postate am dat de o româncă stabilită aici de un an. La început am fost reticent. N-am mai stat cu o fată într-un apartament, nu știu dacă capacul la WC se lasă sus sau jos. Însă ne-am înțeles și ne înțelegem chiar bine. E foarte fain să împarți un apartament cu cineva care vorbește aceeași limbă. Oricât de mult ai ști engleză, doar în limba ta poți să-ți exprimi și personalitatea, nu doar intențiile.

E destul de greu să-ți găsești o chirie în Berlin, de aceea le recomand celor ce vor să vină aici să muncească, să dea un “Înger îngerașul meu” să le mai crească karma. Dacă știam de la bun început că firma n-o să mă ajute cu o chirie cred că nu mai veneam deloc. Dar poate e mai bine că n-am știut.

Îi mulțumesc și lui Arpi că s-a întâlnit cu mine în Cluj și mi-a mai spus una-alta. Un alt sfat pe care l-aș da celor ce vor să se mute aici e să încerce să vorbească cu cineva care a mai fost aici.

De la Dortmund la Berlin am avut iar noroc. Pe avion am intrat în vorbă cu un un tip ce mergea spre Leipzig. A fost bun și m-a ajutat cu toate informațiile să ajung cu bine în Berlin. Nu vreau să mă gândesc cum mă descurcam dacă nu era el. De aceea în drum spre un loc străin e bine să vorbești cu oamenii, nu știi când dai de vreun înger păzitor.

2. Orașul

E perfect. Cred că dacă aveam aici prietenii și familia, mă simțeam cel mai împlinit om de pe Pământ. Străzi curate, clădiri frumoase și multe spații verzi. Transportul în comun e foarte bun și cu un ochi pe Google Maps poți ajunge unde vrei destul de repede. Piste de bicicliști sunt peste tot, așa că poți alege liniștit și varianta asta dacă vremea îți permite.

Te poți descurca în mare parte cu engleza. Am vorbit cu oameni de 50 de ani lejer în engleză, așa că dacă te gândești că nu vrei să vii în Berlin fiindcă nu știi limba, ăsta nu e un motiv prea bun(însă la muncă trebuie să se vorbească în engleză).

Nu-mi prea place exclusivitatea unor cluburi. Dacă mergeți 4 pulalăi într-un club mai de fițe, așteptați-vă să nu vă lase să intrați. Ori căutați 4 fete, ori alt loc. Dar găsești destule locuri în care poți să ieși. Mi-a plăcut Havana fiindcă se dansează salsa, însă poți găsi oameni dubioși. Cel mai mult mi-a plăcut Filmkunst, un bar cu o muzică atât de bună că nici nu mai ai chef să combini gagici. Mi-a amintit de Janisul din anul I. Adagio e de căcat. Deși e mare, oamenii de acolo mi-au amintit de români. În nopțile în care am chef să mă îmbrac elegant și am fete cu care să merg, mă duc în 40Seconds, un club elegant în vârful unei clădiri, foarte faină atmosfera de pe balcon de unde vezi tot orașul.

Ah, femeile sunt la fel de bune ca în România, dragi prieteni care îmi spuneați că o să vin aici și-o să dau doar de grase blonde pe nume Hilga :)

3. Cariera

Din motive pe care am să le scriu într-un articol viitor, mi-am dat demisia de la primul loc de muncă după două săptămâni. N-am spus asta multor oameni, în special părinților pentru că n-am vrut să se sperie. E de bine, a doua zi am început la altă firmă: oameni mai mișto, bani mult mai mulți și muncă doar 4 zile pe săptămână.

Mi se pare că nemții sunt mai puțini creativi ca românii la programat. La niciuna din firme n-am fost impresionat de codul lor. Programatorii români din Cluj sunt buni, foarte buni. Însă în timp ce în Cluj se lucrează pentru firme din străinătate, aici apar o grămadă de startup-uri, se încheagă comunități și în fiecare săpămână e câte un eveniment interesant din industrie. Mi-a lipsit asta în Cluj.

4. Oamenii

“Nemții sunt mai reci, nu-s ca francezii de exemplu.” îmi spunea înainte să vin un prieten care n-a fost nici în Franța nici în Germania. Nu știu cum sunt alte orașe, dar tinerii din Berlin sunt foarte deschiși. Poți ieși singur într-un club să te pui la bar și să vorbești cu oamenii de acolo și nimeni n-o să creadă că ești un ciudat. Am întâlnit mulți oameni interesanți în felul ăsta.

Mi-am făcut ceva prieteni nemți sau veniți din alte părți cu care pot ieși într-un week-end la o băută. Nu se compară cu prietenii din România, dar e mai bine decât nimic.

5. Personal

Mi-e dor de familie și îmi pare rău că nu am ocazia să-mi petrec timp cu ei. Mi-e dor și de C. de uneori rămân tâmpit și îmi pare rău că nu m-am revanșat față de ea pentru toate lucrurile pe care i le-am făcut.

N-am să mint. Mi-e dor de țară așa afurisită cum e ea. Și deși nu-mi place singurătatea încerc s-o folosesc: să mă gândesc la ce am făcut în trecut, să înțeleg de ce am făcut, să mă cunosc și să mă schimb într-un om mai bun. Am destule parcuri prin care să mă plimb și să vorbesc cu mine însumi. Ceea ce e bine, doar să nu ajung să gândesc cu voce tare.

Concluzie

Întrebarea care vine e: mă mai întorc? Nu știu, nu exclud să mă întorc înapoi în ciuda faptului că nu mai cred că România e o țară care își mai poate reveni de una singură. Uneori visez cu ochii deschiși că mă întorc înapoi, mai cu experiență, mai responsabil, mai bărbat. Să fac lucrurile pe care mi-a fost teamă să le fac fără să clipesc. Deci, cine știe…

PS. O să vin în țară în perioada 14-22 iunie.

PPS. Dacă treceți prin Berlin și nu aveți cazare dați-mi un semn.