După concediul din România

Mi-am luat săptămâna trecută un concediu în România pentru a dansa la nunta lui C., pentru a-mi revedea prietenii și a merge la Electric Castle. La Electric n-am mai fost. Friguros din fire, prognozele meteo nu m-au încurajat să particip.

barlin-parc

Știi sentimentul ăla când mergi într-o călătorie și ai impresia că ți-ai uitat ceva acasă? Același sentiment l-am avut și eu când m-am mutat în Berlin. Simțeam că mi-am pierdut prietenii, familia și iubita. Mi-a fost dor. Recunosc, la un moment dat am vrut să-mi bag picioarele-n el Berlin și să mă întorc acasă. De ce nu m-am întors, o să scriu cu altă ocazie. Însă erau momente când simțeam că dacă aș fi în România lucrurile ar sta altfel.

Mi-a prins bine concediul ăsta: am realizat că venind aici n-am uitat nimic acasă. M-am simțit extraordinar în țară, dar mi-a domolit dorința de a mă întoarce. Aici și acolo nu înseamnă două realități diferite și nici eu nu sunt pus în situația să trăiesc doar într-unul. Le pot alege pe ambele și e e mișto că pot experimenta doar părțile bune din fiecare. E un sentiment plăcut.

Am tot tânjit după lucrurile pe care simțeam că le-am pierdut, dar n-am pierdut nimic. Tot ce am nevoie e deja în mine. Mi-am regăsit dorința de a face ceva în viața asta și abia aștept să trec la treabă.