Campania electorală abia începe: Turcescu

Am avut norocul să prind live mărturisirea lui Turcescu. A fost un moment în care i-am înțeles pe cei care se uită la sport. Dar eu prefer meciurile din politică care sunt oricând mai mai interesante decât cele din sport.

18493451

Primul a servit Băsescu. O servă la vrăjeală și de încălzire. Deși vulpoi bătrân, încă e sprinten și privirea îi e ageră. A spus că printre candidații la președinție e un ofițer acoperit din servicii. Normal că n-a nominalizat pe nimeni. Spune că-i mai lasă timp respectivului să-și completeze CV-ul. De fapt ce a vrut el să facă a fost să lase televiziunile să roadă subiectul câteva săptămâni și încet-încet să atragă atenția asupra lui.

Acum apare mărturisirea lui Turcescu. Sub reflectoarele ce-i scot în evidență părul cărunt, omul Robert Turcescu vorbește grav, punctat și mesianic. Ai zice că Dan Puric și-a găsit un nou adept. Să spun sincer m-a impresionat. Mai știi cine a rămas impresionat în fața televizorului? Nefericiții care au ieșit la marșul Antenei 3 de acu’ ceva vreme. Îndobitocirea e un proces de durată, de-aia e bine ca uneori să-ți mai pui întrebări ca nu cumva să ajungi și tu să mergi la următorul marș de susținere a lui Radu Mazăre de exemplu.

Așa că eu mă întreb: Dacă tot teatrul ăsta e a doua servă a lui Băsescu? Veți spune, păi cum să faci așa ceva? Turcescu și-ar distruge cariera și imaginea lui ar depăși cu puțin cea a unei flegme de pe un trotuar din București.

Mai țineți minte momentul Dragă Stolo’? Și Stolojan a făcut circ atunci și și-a distrus cariera politică Băsescu ajungând președinte.

La ora la care scriu acest articol, pe prima pagina a site-ului Antena3 nu-i niciun Breaking News despre spovedania lui Turcescu. La TV Gâdea debitează cu Oprescu despre stadioane.

Îi înțeleg de ce tac mâlc, deși cred că-i roade rău că nu pot dedica câteva ore de “V-am zis noi!” la adresa băsistului Turcescu. Ei știu că tot acest circ ar putea fi o alta capcană de-a lui Băsescu. E prea evident. Dar tot nu sunt siguri.

Din păcate pentru ei, la ora actuală păpușarul șef de la Cotroceni conduce lejer jocul. Mâine e luni, se anunță o săptămână interesantă.