Despre onestitate

O prietenă m-a întrebat după ce a citit articolul ăsta de ce nu-mi plac recuriterii. Am zâmbit. N-am nicio problemă cu recruiterii în general. Am o problemă cu oamenii care fac o treabă proastă și sunt și plătiți pe deasupra.

În Berlin am 4 recruiteri cu care țin legătura. Mai intră pe Skype și îmi spun despre oferte, le spun de ce nu mă duc, apoi țin minte și mă mai contactează cu altă ocazie. Nu sunt naiv, știu că sunt unul din zecile de oameni cu care vorbesc, dar măcar ei o fac onest.

Și apropo de onestitate. Acum ceva luni mă contactează un tip îmi spune de o companie care angajează în Berlin. I-am spus expres că în afară de Symfony nu mă interesează nimic.

Înainte de interviu aflu că firma lucra pe Zend, nu Symfony. Dialogul a mers cam așa:

– Păi, mi-ai spus că sunt pe Symfony.

– Momentan sunt pe Zend, dar depinde și de evoluția ta. O să considere să treacă pe Symfony dacă evoluezi.

Tipul ăsta mă credea destul de naiv să cred că o firmă cu 60 de angajați o să se mute pe Symfony în funcție de evoluția mea.

M-a rugat să merg măcar la interviu să văd care-i treaba. I-am spus să-i sune să le spună că nu merg la niciun interviu și să mă șteargă din lista lui de contacte. Și el tot nu înțelegea ce a făcut a greșit.