Exerciții de sinceritate

Acum o lună mi-am promis că în momentul în care n-o să-mi mai placă aici am să mă întorc. N-am să stau să strâng din dinți, vorba lui Vali.

Toată treaba asta a început din dorința de a fi sincer cu mine însumi. Să-ți pierzi timpul într-o țară străină doar ca să crezi că ai ceva de demonstrat e o treabă serioasă. Nu-ți permiți să te joci cu asta.

Să fii sincer cu tine însuți nu e deloc ușor. Mintea noastră e atât de avansată încât ne putem păcăli singuri fără să conștientizăm. De exemplu, te lași de fumat. După o săptămână, îți spui că fumezi doar una, apoi te lași pe bune. De unde vine acel “fumez doar una” dacă  nu din propria noastră minte perversă? Acum:

Nu-mi mai ascund adevăratele motive pentru care fac anumite lucruri

Când fac chestii care-mi contrazic modul meu de comportament îmi spun de ce am făcut ceva. Și e o treabă a naibii de grea.

A fost greu să recunosc de exemplu că uneori sunt mână largă doar ca să epatez, să demonstrez ceva. Când eram în Cluj în ultimul an, eram abonat la o masă în club și o sticlă de whisky. Și îmi plăcea să las bacșișuri dese. Odată o barmaniță pur și simplu mi-a refuzat bacșișul spunând “Uite, ne-ai lăsat destul bacșiș pentru seara asta, mersi, dar e destul.”

Și ăsta e unul din puținele lucruri pe care le-am urât la alții, dar le-am făcut la rândul meu. Și n-am vrut niciodată să privesc adevărul în față. Acum când vorbesc cu mine însumi, îmi spun de ce fac anumite lucruri. Și ajută. Cred că ne putem schimba cu adevărat dacă ajungem la rădăcina lucrurilor pe care le facem. Până nu avem curajul să fim sinceri cu noi înșine, n-o să ne schimbăm niciodată.

Încerc pe cât pot să-mi exprim sentimentele

Probabil un psiholog ar găsi motivul pentru care mi-a fost întotdeauna greu să-mi exprim sentimentele în fața cuiva. Gândurile mele, fluente în scris, pur și simplu nu vor să iasă afară.

Chestia asta mi-a făcut treaba mai grea în toate relațiile pe care le-am avut. Totul a mers bine, dar când a venit vorba să spun ce simt n-am putut-o face niciodată. În locul unui om cald, poate fetele cu care am fost au văzut în mine un om rece, probabil plictisitor sau un superficial care folosea alcoolul pe post de lubrifiant social.

Acum, încerc cât pot de mult să vorbesc despre lucruri delicate oamenilor cu care interacționez. Să le spun sincer de ce cred că am făcut o treabă, să le spun cum mă simt față de ceva. Nu-i o treabă ușoară, e un proces durabil, dar sper să fiu cândva suficient de matur și curajos sa spun ce simt.

Scriu ca să mă înțeleg mai bine

Uneori, când îmi e mai greu să-mi explic lucrurile pe care le fac, iau un caiet și scriu acolo cât pot de mult și cu toată sinceritatea de care sunt în stare. Sap cu pixul în amalgamul personalității mele.

Cine crede că se cunoaște e naiv. Nu neapărat pentru că suntem complecși, ci pentru că avem obiceiul să ne mințim. Zi de zi, ne spunem povești frumoase despre noi până ajungem să le credem. Și e cam greu să recunoaștem că uneori mințim, invidiem și că urâm din tot sufletul. Ne e frică să aflăm adevărul despre noi, așa că alegem partea frumoasă. Și după zeci de ani în care ne-am format acest obicei, e destul de greu să ieșim.

Când scriu ca să-mi explic stări sau fapte, o fac cu toată sinceritatea. Și aflu niște chestii atât de urâte uneori că arunc imediat foaia de hârtie de teama că cineva ar putea s-o citească.

Anul trecut în noiembrie, mi-am promis că o să mă schimb. Prin ianuarie am făcut un gest pe care vechiul Andrei nu l-ar fi făcut niciodată. Cineva mi-a spus atunci “Chiar ai început să te schimbi”. Un prieten sceptic care mi-a spus asta a fost un indiciu că mă aflu pe drumul cel bun. Luna trecută, când am ales să fiu sincer cu mine însumi a fost cred al doilea indiciu că o să fie bine. Și nu e vorba de schimbare, e despre a fi omul care trebuia să fiu.

Recomand oricui să înceapă să fie sincer cu el însuși. E o treabă murdară la început, dar e păcat să pleci de pe lumea asta fără să te cunoști. Încă sunt doar la început, dar pieptul mi-a devenit deja mult mai ușor și nopțile mult mai plăcute.