Customer relationship

În campusul în care lucrez există două restaurante. Unul nemțesc și altul italian. Cel italian se află fix lângă biroul meu și totuși prefer să-mi iau cafeaua de la cel nemțesc care e la vreo 100 m depărtare. Același preț, relativ aceeași calitate a cafelei. De ce prefer totuși să merg cu cafeaua în mână pe cancerul ăsta?

6947b5bd48

Nevasta patronului italian îmi dă impresia că o deranjez de fiecare dată când vreau să-mi cumpăr o cafea. De parcă mi-ar face un favor.

La început am crezut că nu-i place fața mea. Voi mi-ați văzut fața? Îs simpatic în pana mea, cum să nu-ți placă de mine? Apoi, un coleg mi-a spus că așa se comportă cu toată lumea și că mă pot întoarce împăcat la meseria mea de adorabil.

Tipa nemțoaică pe de altă parte, deși  serioasă mai tot timpul, mai bagă un zâmbet din când în când . În plus, s-a obișnuit cu mine. Odată, cum am pus piciorul în restaurant a strigat la o chelneriță: “One coffee to go”. Azi am și uitat să-i spun ce vreau. Mi-a făcut automat o cafea.

Acum nu mă aștept ca femeia italiancă să fie la fel de telepatică și nici să zâmbească tot timpul, însă clientul apreciază familiaritatea. Nu vrea să fie un necunoscut, vrea să fie acel client. Vrea să se știe cu barmanul/chelnerița, pentru că nu-i place să-și lase banii la necunoscuți.