De ce nu am fost tot timpul matur

De mic am fost atras de maturitate. Când mergeam la o zi de naștere preferam să stau cu adulții până când cineva îmi spunea “Mai du-te vezi și ce e în camera cealaltă”. Mai târziu, aveam să îndrăgesc istoria doar pentru că, deși copil, puteam citi și avea păreri despre chestii făcute de oameni maturi. La 14 ani abia așteptam să fac 18 ca să intru într-un partid politic. Politica a fost și ea pentru o perioadă modul meu de a fi mai aproape de maturitate.

Însă deși fascinat de lumea maturității, m-am purtat adesea copilărește. O amică de 30+ îmi spunea recent că nu simte că vorbește cu un tip de doar 25 ani atunci când povestim. Și totuși n-am fost matur aproape niciodată.

Pentru că mi-a fost frică. Cred că ai nevoie de curaj să fii matur și responsabil. Să-ți asumi alegerile pe care le faci și să nu-ți fie frică de consecințe și nici de ce spune lumea. Să nu te simți impostor într-o situație ce necesită maturitate.

Încet, încet mi-e tot mai puțin frică. Și asta mă bucură. Poate că nu e prea târziu să fiu bărbatul care credeam în liceu că o să ajung.