Touched

De două săptămâni tot încerc să scriu un articol. Nu mi-a ieșit nicicum. În prima zi când am început să-l scriu, am dat vina pe mahmureală. În a doua, pe lipsa exercițiului. În cele din urmă a trebuit să recunosc: articolul era despre mine. Însă doar asta nu m-ar fi oprit; la urma urmei articolul ăsta e tot despre mine.

Mi-am pierdut aroganța

N-am mai scris acel articol pentru că dacă aș fi făcut-o, mi-aș fi hrănit din nou ego-ul. Blogul ăsta e plin de articole în care fac asta. Și de la o vreme încoace mi se pare un efort inutil să mai scriu despre mine.

Cred că un blog trebuie să aibă un autor dornic să-și spună părerea, să demonstreze ceva. Nu poți menține o constanță decât mânat de dorința de a-ți exprima punctele de vedere. Mi-am cam pierdut dorința asta în ultima vreme.

Și observ asta și în viața de zi cu zi, nu doar în scris. Deși mulți ani am ținut să am tot timpul dreptate, să-mi exprim tăios preferințele, azi găsesc inutilă nevoia de a demonstra altora că am dreptate. Iar cei care vor să-mi demonstreze ceva atunci când nu le-o cer nu mai au parte acum decât de un zâmbet.

Nu-mi mai spune nimeni ZuZu, iar Andreiul rămas s-a golit de tot de el însuși. Nu știu cum am făcut-o. Aș fi vrut să știu. Poate i-aș fi putut ajuta pe alții.

Ce e cu adevărat important?

Articolul pe care vroiam să-l scriu ar fi fost despre aventurile din ultimul an pe plan profesional. Cred că ar fi fost un articol OK.

Era despre un Andrei plecat hotărât în Berlin gata să facă pe dracu-n patru ca să-și atingă scopurile. Un Andrei pragmatic care a riscat, care a învățat din greșeli și care a vrut tot timpul mai mult.

Ce n-a calculat Andreiul ăla e că un drum cu suișuri și coborâșuri e mediul perfect pentru transformare. Că atunci când pornești îndrăzneț către un scop, s-ar putea ca până la sfârșitul drumului să te schimbi nemaifiind capabil să înțelegi rostul scopului.

Citesc zilele astea meditațiile lui Marcus Aurelius. Cred că m-am apucat de ele la momentul potrivit. Mă ajută să-mi răspund mai corect la întrebarea care mă preocupă de câteva săptămâni: Ce anume e important?

N-am dat nimănui nimic

Nu-i un secret că am fost pasionat de dezvoltare personală. Încep să cred că dezvoltarea personală e o tâmpenie. Și nu pentru că n-ar funcționa. Funcționează. Dacă încerci zi de zi să fii mai bun, în cele din urmă o să fii.

Am citit zilele astea probabil cel mai trist articol din ultima vreme. M-a mișcat mult paragraful următor:

“In the end I feel like I did not do much for others. I received a lot of love and help from others, gave little back. I lived a life of fighting for myself. I always hoped that someday I will be able to do more. I wanted to have a family, like anyone else, to do things for my family, not just for myself. Love.”

De aceea cred că dezvoltarea de sine e bullshit. Nu trebuie să fii mai bun. Nu va fi niciodată un moment în care te vei uita satisfăcut în oglindă spunându-ți: “Gata, am ajuns la punctul final. În sfârșit sunt cea mai bună variantă a mea. Sunt fericit.” 

Ce rost are să fii tot mai bun, când nimic din ce atingi nu e mai bun? Și vreau să subliniez cuvântul atins. A trebuit să citesc articolul lui Mihai de mai multe ori până să observ că titlul articolului e “Touched”. Nu-i nicio întâmplare că în tot articolul cuvântul e folosit de 12 ori, iar ultima propoziție începe cu “Now go touch the world“.

Nimic din ce vei avea sau din ce vei fi n-o să aibă rost dacă nu mergi să atingi lumea prin prezența ta. Și oricât de mică ți-ar fi influența, cred că o să însemne ceva. Nici personalitatea electronilor și nici capacitatea lor de a vorbi în public nu generează curentul electric, ci simpla lor mișcare. Cred că prea puțini ne mai mișcăm în ziua de azi.

Încotro

Am devenit cât de bun am putut. Nu-i o aroganță, ar mai fi fost atâtea de îmbunătățit, dar cred că e vremea să spun că sunt suficient de bun, să fiu mulțumit și recunoscător de mine însumi și să încep să fac lumea puțin mai bună.

Până una alta vă recomand să citiți articolul lui Mihai. Apoi găsiți voi o metodă de a da mai departe și a atinge lumea :)