Complet neinteresant și plictisitor

Observasem la masă o tipă nouă, dar preocupat să par cool nu m-am uitat la ea din prima. M-am așezat și am început să-mi caut bricheta prin toate buzunarele. Când în sfârșit am găsit-o, mi-am aprins o țigară și-am început să scanez grupul de oameni.

– Bună, i-am spus când în sfârșit ajunsesem la ea. Un “Bună” scurt și ușor mirat ca și cum nu mă așteptam s-o găsesc acolo. Nu știu ce mi-a zis. Cum i-am văzut ochii m-am concentrat pe jocul pigmenților de pe iriși. Dracu’ mai știe ce culoare aveau atât erau de frumoși.

Mi-am zis că trag un ochi peste Facebook-ul ei când ajung acasă. După 20 de minute de uitat peste fotografii am concluzionat că pe tipa asta n-am s-o pot combina nici în 1000 de ani. La urma urmei ce le-aș putea spune acelor ochi ca să rămână ațintiți spre mine? Nimic, sunt complet neinteresant și plictisitor.

Multă vreme am crezut că mi-e ușor să combin tipe, dar majoritatea erau fragile și neinteresante. Dacă aveam norocul să combin una interesantă când se aliniau planetele, nu dura mult până să-și dea seama că nu-s deloc aventurierul ce păream în bar după 7 pahare de whisky.

Ar trebui să mă scandalizeze chestia asta. Sunt atât de neinteresant și plictisitor încât nici nu mă pot enerva pe mine însumi. Un om interesant ar fi măcar în stare să fie furios pe el însuși. Eu mă limitez la constatatul neputincios.

Sunt complet neinteresant și plictisitor. Nu-mi place să călătoresc, nu alerg la niciun maraton, mănânc generic și beau bere. Orice bere. Nu-mi pasă, nu sunt un connoisseur al berii, nu cunosc 1000 de mărci de bere cu care să mă laud prietenilor mei interesanți. Singurul motiv pentru care beau bere e pentru că e cea mai plictisitoare băutură și cel mai ușor mijloc prin care să introduc alcool în corpul meu. De la whisky mă strâmb.

În timpul săptămânii mă culc la 10 fix. Mă rog să adorm rapid, să se facă dracu’ dimineață și să merg la muncă. Colegii mei sunt destui de interesanți. Au hobby-uri ciudate, călătoresc prin țări străine.

– Tu nu-ți iei concediu? mi-a spus spaniolul bărbos care tocmai se întorsese din Suedia.

– Cum să-și ia concediu? E în Berlin. E tot un fel de concediu, a spus râzând americanul care în timpul liber trage cu arcul(ăsta da hobby).

Deși și-a cerut scuze, n-avea de ce. Chiar așa credeam. N-aveam nicio intenție să-mi mișc fundul la mama dracului. Sunt atât de plictisitor și neinteresant încât n-am nici chemarea aia de zbura la dracu’n praznic ca să pun niște poze de Facebook.

Odată, în timp ce-mi luat bilet la automatul din gară am zărit o pungă de iarbă. Nu consum, dar am luat-o, doar ce era să fac? Pe drum o țineam cu pumnul strâns în buzunar ca și cum orice om de pe metrou ar vrea să mi-o fure. Mi-am dat seama că plicul ăla de iarbă era cea mai palpitantă chestie ce mi se întâmpla în ultimele luni.

Îmi place să citesc. Dar cititul a încetat de mult să fie un hobby interesant și de când stau 8 ore pe calculator o fac din ce în ce mai rar. Și chiar dacă termin o carte, nu-s capabil să vorbesc nimănui despre ea.
Pula mea asta e. Condamnat să fiu un plictisitor neinteresant. E bine că am venit în Berlin. Așa măcar prietenii vor ști că am parte de aventura vieții mele. Deși la urma urmei duc o viață complet neinteresantă și plictistoare. O să fiu un bătrânel perfect într-o bună zi.

“Stay hungry, stay foolish” zicea Steve Jobs cu moaca aia de tocilar enervant. Dă-te-n pizda mă-tii.