De ce nu-mi place să polemizez pe Facebook

Nu-i niciun secret că îmi place(îmi plăcea) să vorbesc în contradictoriu cu cineva. Cu cât mai controversată tema, cu atât mai mult. Ba chiar, uneori susțineam idei cu care nu eram de acord doar ca să văd cât de departe pot merge cu argumentarea.

Deși de cele mai multe ori miza mea a fost să câștig o dispută, uneori îmi pasă și vreau să-i arăt celuilalt că greșește. Mai ales când celălalt e o persoană educată și rațională.

Multă vreme am crezut că oamenii care gândesc greșit sunt pur și simplu idioți. Am mai crescut și mi-am dat seama că și cei mai deștepți oameni pot face raționamente greșite doar pentru că le-a scăpat ceva la un moment dat. M-am gândit că dacă încerc să-i arăt cuiva inteligent punctul din care a luat-o pe arătură, se va lumina și într-un final îmi va da dreptate. Greșit.

Am avut recent o polemică de genul ăsta pe Facebook și mi-am dat seama că nu mai are rost să-i arăt cuiva că greșește. Cred că oamenilor le place să ajungă la o anumită părere de unii singuri, iar orice ajutor din afară e privit ca un act inamic.

De unde a pornit

Cineva a postat pe Facebook poza de mai jos. O tânără însărcinată stă în picioare lângă 3 bărbați care nu o văd sau se fac că nu o văd. Poate că văzând poza ați dat deja un verdict. E genul de imagine la care n-ai cum să nu reacționezi mai ales dacă ești femeie și te-ai confruntat cu problema asta. Ce am vrut eu să explic e că în lipsa unui context, poza de mai jos nu are nicio valoare.

metrou-oameni

Comentariile sunt de genul: “Buna creștere se pare ca s-a alterat”, “Cavaleri!”, “Sunt lauzi!La creiere!” ș.a.m.d. până la “Tare bine ar fi sa ii recunoasca cineva si sa putem sa ii laudam cu nume si prenume.” La ultimul comentariu am făcut greșeala să reacționez. Mai jos toată discuția:

polemica-fb

 

La un moment dat m-am oprit pentru că nu aveam cu cine. Dar pentru că avem blog, putem dezvolta. Și am să scriu despre două lucruri care ne scapă de cele mai multe ori când judecăm o situație.

Lipsa contextului

Fără context, nu putem judeca o situație în tot cuprinsul ei.

Săptămâna trecută eram pe metrou și citeam de pe Kindle. La un moment dat văd o doamnă în vârstă, îi dau un “Bitte schon” drăguț și o invit să se așeze. Acum, eu nu știu cât timp a stat femeia în picioare. Poate doar se urcase, poate era acolo de 20 de minute – timp suficient ca un idiot să-mi facă o poză și să se plângă pe Facebook de nedreptatea din jur. Că ar fi putut să-mi atragă atenția e deja altă poveste despre un civism pe care oamenii care postează astfel de poze nici măcar nu-l concep.

Însă poate femeia de mai sus doar se urcase și poate unul din ei a observat-o și a invitat-o să stea jos. Poate chiar n-au observat-o fiindcă stă cu spatele. Poate unul din ei a rugat-o să stea jos și a răspuns: “E ok, am doar o stație, pot sta în picioare.” 

Veți spune “Bine măi, cum să n-o observi?” Așa simplu. Sunt oameni călcați pe trecerea de pietoni de șoferi care nu i-au observat. Câmpul de atenție se micșorează uneori și nu mai observi lucruri evidente. Se întâmplă în situații de viață și de moarte, se poate întâmpla și la o oră târzie când vii obosit de la lucru. Ce m-a deranjat pe mine e că omul care a făcut poza respectivă a observat-o pe femeie, iar asta e clar ca lumina zilei.

Ne plângem când vedem că Antena3 manipulează prin scoaterea din context, însă o fotografie de mai sus e exact același lucru. Diferența e că în cazul Antenei3 e o manipulare intenționată, cu un scop. Poate aici nu e, dar asta nu înseamnă că știm toate datele ecuației.

Prima reacție e adeseori greșită

Prima reacție pe care o avem în orice situație e mai tot timpul greșită pentru că se bazează pe sentimentele noastre cele mai primitive. Dar pentru că suntem adulți funcționali știm că reacțiile noastre primordiale nu sunt de urmat întotdeauna. De asta nu-i dăm șefului un monitor în cap când ne spune să stăm peste program, de-asta nu fugim din miezul unui interviu care merge prost ș.a.m.d.

Observăm din comentariile de mai sus că persoana cu care dialogam e puternic afectată de prima ei reacție. Disprețul față de cei 3 bărbați devine evident în argumentele ei: “masculii” sunt autiști de atâta tehnologie, sunt mai răi decât analfabeții și le lipsește bunul simț. Când judecata ți se întunecă de reacția pe care o ai, deja nu mai argumentezi, ci îți exprimi niște sentimente.

Acum, persoana cu care am avut discuția de mai sus e o persoană inteligentă și cultă. Și eu cred că n-are dreptate. S-ar putea să greșesc, însă sunt suficient de deschis să las o portiță faptului că s-ar putea să mă înșel în cel mai rău hal. Persoana de mai sus nu e. Și asta e problema mea cu polemizatul pe internet. Lăsând la o parte idioții, n-ai ce discuta nici cu răsăriții. Fiecare vrea să spună ceva atât de mult, încât nu-i mai pasă dacă păstrează firul logicii sau al argumentării.

Și e păcat. Asta arată că masa de oameni nu e deloc pregătită pentru manipulările de zi cu zi. Cam pe aceeași temă a scris Dorin Lazăr aici.