Despre ce ne propunem în viață

Exilat în camera mea de o răceală nenorocită, am profitat de timp să scriu trei idei legate de scopurile pe care ni le propunem în viață. Sunt concluzii la care am ajuns în ultimele săptămâni inspirat atât de lucrurile ce mi s-au întâmplat cât și de cărțile pe care le-am citit.

Nu încerc să dau nimănui lecții despre cum să-și trăiască viața; deși articolul e scris la persoana a 2-a, e de fapt un dialog cu mine însumi. Vouă cititorilor nu vă rămâne decât să aveți răbdarea să citiți și să reflectați dacă ceea ce am scris are sens sau nu.

Deciziile cu impact pe termen lung sunt înșelătoare

Pe clasa a 8-a am vrut să dau la liceul militar. Dracu’ știe ce a fost în capul meu, poate citisem prea multe biografii cu Napoleon. M-am pregătit un an întreg: alergat pe stadion în toiul iernii și încercat să fac 8 tracțiuni când nu puteam face niciuna. Am fost mândru de mine când am făcut 15 tracțiuni fără efort. Am învățat atunci că hard work pays off.

Am luat proba fizică, dar am picat în vară cu o notă prea mică la matematică. Șef de promoție fiind, nu mi-am pus niciodată problema că ar trebui să învăț mai mult la matematică. A trebuit. Și atunci am învățat a doua lecție: încrederea prea mare e înșelătoare.

Când am aflat rezultatul, m-am închis într-o toaletă și am plâns. Aveam 14 ani și era prima dată când m-am lovit de un eșec în viață. Însă mă uit acum la liceul la care am ajuns să învăț, oamenii pe care i-am cunoscut, facultatea frumoasă și șansa de avea un job de care încă sunt pasionat și realizez că eșecul de atunci a fost cel mai bun lucru care mi s-a putut întâmpla.

Lecția a treia aveam s-o învăț abia după 15 ani: fericirea vine adesea deghizată într-un eșec.
Nu mi-ar fi plăcut să trec prin liceul militar. Cu siguranță aș fi urât acel regim restrictiv și cu toate astea, eram gata să mă arunc cu capul înainte. Problema deciziilor cu impact pe termen lung e că într-un moment scurt alegem ce să facem pe perioadă îndelungată. Și e nedrept să credem că cine suntem la un moment dat are dreptul să spună ce vom face în următorii 10 ani.

Ce vrei cu adevărat

Ceea ce vrei cu adevărat are 3 caracteristici: e subtil, îți face bine și e trecător.

Adesea nu știi ce vrei cu adevărat sau faci lucruri care se contrazic între ele. Vrei să fii sănătos, dar în același timp să și fumezi. Vrei o relație stabilă, dar le vrei și pe tipele care îți zâmbesc în cluburi. Iar uneori faci ceva complet diferit de ce vrei cu adevărat. De aceea spun că ceea ce vrei e subtil: e chiar în fața ta, dar nu știi că-l vrei cu adevărat.

Apoi, ceea ce vrei trebuie să-ți facă bine, altfel e doar un lucru pe care nu-l vrei, dar încă nu știi asta. Când urmărești ceva ce nu-ți face bine, de obicei o faci renunțând la lucrurile bune pentru tine. Te trezești apoi că nu-ți dorești ceea ce ai, iar ceea ce vroiai nu mai e disponibil. De aceea trebuie să fii sincer cu tine și asta necesită curaj: ca să ai ceea ce vrei, trebuie să renunți la ceva ce îți aduce plăcere.

Omul e o ființă schimbătoare: ceea ce îți doreai acum un an nu mai are sens astăzi. De aceea trebuie să înțelegi că ceea ce îți dorești e trecător și pentru liniștea ta ar trebui să nu te atașezi de un scop. Poate ai văzut oameni ce continuă să fie împreună chiar dacă e clar că sunt nefericiți. Unii chiar se căsătoresc sau fac un copil crezând că asta o să-i unească la fel ca altădată. Însă vor continua să fie nefericiți doar pentru că țin cu dinții de ceva ce și-au dorit la un moment dat și care acum nu mai există.

Nu cred că e sănătos să ne întrebăm în fiecare zi “Oare e bine ce fac? Asta vreau cu adevărat?”. Dar dacă ceva ne doream ne supără mai mult timp, cred că e cazul să ne oprim și să reflectăm.

E stupid să ne punem condiții ca să fim împliniți

Poate ai auzit asta: “Prima dată trebuie să-mi fac o carieră, apoi o să mă gândesc la copii”, “Ca să fiu fericit trebuie să am suma X, casa Y și femeia Z”, “Prima dată trebuie să muncesc, o să călătoresc la pensie”.

Când spun astfel de lucruri, oamenii nu fac altceva decât să-și pună condiții ca să fie fericiți. Însă nu poți condiționa fericirea pentru că nu ai cum să ghicești ce îți aduce viitorul și nici nu poți estima nivelul de împlinire pe care ți-l aduce un scop îndeplinit. O listă de condiții sunt până la urmă un plan. Planurile dau greș. Ești sigur că vrei să afli că un plan e greșit abia după 10 ani?

Poate ai fost student și ți-ai spus: “Ca să învăț la examen trebuie să fac înainte curat în cameră, apoi un duș, apoi să bag un somn să fiu odihnit. Eventual să mă duc la cumpărături ca scap de-un gând.” Toate aceste condiții n-au nicio legătură cu scopul final, ba dimpotrivă îl sabotează și te opresc să faci ceea ce vrei. După ce îndeplinești condițiile, realizezi că nu mai ai timp să faci ceea ce ai vrut cu adevărat. Scopul propus a devenit greu de obținut doar pentru că ți-ai pus niște condiții înainte de a-l urma.

Nu cred că lucrurile pe care le dorim în viață ar trebui să fie secvențiale. E o gândire prea liniară ce îți răpește oportunitatea de avea o viață variată și optimizată pentru noi oportunități. Cred că poți să ai și copii și o carieră reușită. Sau să împaci munca cu distracția. Sau orice altceva mai vrei.

În încheiere aș dori să te las cu un citat pe care l-am găsit într-o carte pe care o citesc acum:

Ming is not just about the tragedies that befall us. It’s about the good things, too; the unexpected opportunities, unforeseen chances to do something we love, the chance encounter with someone who will change the trajectory of our whole life. When you hold too tightly to a plan, you risk missing out on these things. And when you wake up one day in that future, you will feel boxed in by a life that, at best, reflects only a piece of who you thought you were at one moment in time.

sursa FOTO