Despre protestele recente

Mă uitam peste imaginile de la protestele de zilele trecute. Am fost mai mult curios de cifre: în jur de 3000 de persoane la București și alte sute în marile orașe din țară.
La Cluj circa 250 de oameni. 250, într-un oraș de vreo 500.000 de locuitori.

Cred că o mare parte din nefericirea omului vine din neputința sa de a accepta realitatea. Suntem frustrați atunci când lucrurile din jur nu sunt așa cum vrem noi să fie. De aceea ca să fim împăcați cu noi înșine, trebuie să cunoaștem realitatea din jur, să o acceptăm și abia apoi să alegem să facem ceva.

Realitatea e că în România o minoritate e ținută prizonieră de o majoritate. N-are niciun sens acum să împărțim oamenii în educați și needucați, sensibili la ce se întâmplă în jurul lor sau nepăsători.
Adevărul clar e că unii dintre noi sunt minoritari în țara lor. Și-ar dori o țară mai bună pentru ei și copiii lor, dar refuză să se uite la un fapt simplu și îngrozitor: n-o să trăiască să apuce o țară ca afară. Ceilalți sunt prea mulți. Și dacă cineva se minte că o parte din ceilalți se vor schimba la un moment dat, înseamnă că nu știe cât de grea e o schimbare la nivel de comportament a unei populații.

Acesta e adevărul urât la care nu vrem să ne uităm. Dacă ne facem curaj să acceptăm acest adevăr, eu văd două căi: fie pleci din țară, fie rămâi.
Nu există alegere bună sau rea. Ambele au plusuri și minusuri care din păcate nu se anulează reciproc. Nu vei putea face o listă să le compari. Nu așa funcționează. Doar să te gândești la ce vrei să faci cu viața ta.
Zi de zi dai semnificație vieții tale. Poate o faci fără să știi, dar la un moment dat cineva s-ar putea uita la viața ta și o să poată spune ce a însemnat. Poate e bine să te gândești asta, la ce va însemna viața ta.

Deși sunt plecat de aproape 3 ani din țară(Doamne ce repede trece timpul) încă nu m-am gândit la asta. Poate pentru că încă refuz să mă uit la adevărul urât de care scriam mai sus. Încă vreau să mă întorc, dar uneori îmi spun că e mai bine să rămân. Știu că nu mai e mult până va trebui să aleg. 2-3 ani? Sper doar că atunci când va veni momentul să aleg, s-o fac știind că aleg ce vrea sufletul meu și să nu mă uit înapoi.

Iar celor de acasă care aleg să rămână, le doresc ca viața lor să însemne ceva. În lumea lor să nu fie nici nepăsare, nici minciună sau vreo urâțenie. Să fie ei înșiși niște lumi curate într-o țară din ce în ce mai bolnavă.

sursa FOTO