De ce mi-am lăsat barbă

Treceam azi prin birou când HR-ista mea preferată îmi zâmbește și-mi spune: “Hey, your beard is going from rattly to propper. I love it!”  I-am zâmbit luminos cu fața omului care chiar are habar ce înseamnă “rattly”.

Poză făcută cu telefon de om sărac în care mă prefac că mă uit cu interes la cineva în spate

Mi-am lăsat (un fel de) barbă de vreo 2 ani. Sincer, n-am înțeles niciodată care e faza cu barba. Nici n-am știu că-i vreo modă(adevărații hipsteri poartă mustață) până când n-am intrat odată în Gazette și am observat că 90% din tipii de acolo erau bărboși.
Deasemenea sunt convins că e adevărat zvonul cum că unii bărbați își lasă barbă din lipsă de personalitate. Pe lângă faptul că nu sunt nostimi și n-au nimic de spus, concepția lor de responsabilitate se rezumă la crescutul părului pe față. Iar maturitatea lor e cam cât o puță de chinez.

Alor mei nu le place barba, așa că am grijă s-o mai rașchetez când trec pe acasă.
Tipele se împart în două: fie nu le place, fie sunt înnebunite după ea. M-am gândit că un fifty-fifty șanse de combinat într-un bar e very welcome în viața mea amoroasă și așa bellow average. Dacă e la modă e și mai bine, intru-n decor.
O tipă se freca săptămâna trecută la propriu de fața mea într-un bar doar să-mi simtă barba anemică. La un moment dat i se lipeau șervețele pe față de electrizată ce era. Dar hai că exagerez deja.

Mi-ar fi plăcut să vă spun că mi-am lăsat barbă că îmi stă bine. Dar nu-mi stă. E rară și ca un puf spălat cu Lenor. Mi-ar fi plăcut să fie mai deasă, dar nah, Dumnezeu mi-a dat destulă minte și a zis că nu mai are maglavais și de testosteron și zinc.

Adevărul e că mi-am lăsat barbă din lene. Știu, sunt o putoare ordinară dacă la 27 de ani nu-s în stare să mă bărbieresc, dar e un aspect la care chiar n-am chef să mă gândesc zilnic. Și-apoi dacă ratezi 3 zile să te bărbierești, lumea o să-ți spună că ești nearanjat. Dacă ești trântor și n-o faci o lună, o să-ți spună că ești cool. Prefer s-o ard cool.