Nu mă mai interesează

Cine mă cunoaște știe că tot timpul am fost preocupat de politică și situația din România. E o pasiune mai veche de-a mea, de pe vremea când aveam 13 ani și îmi petreceam zilele urmărind la TV tot ce mișca pe scena politică.

De aceea cineva s-ar fi mirat să vadă că n-am mai polemizat pe Facebook despre protestele recente. Iar azi am început să dau unfolllow jurnaliștilor care mă țineau la curent. It’s time to move on.

Întotdeauna am fost visător și lucrul ăsta m-a împiedicat să închei multe relații. Întotdeauna am crezut că e păcat să dai cu piciorul unui viitor ideal pe care-l aveam în minte. Și dintre toate relațiile ratate, poate în cea cu țara mea mi-am pus cele mai multe speranțe.

Azi am ales să nu mă mai intereseze ce mișcă în România. Îmi pasă, dar nu o să-mi mai consum timpul să urmăresc ce se întâmplă. Pe de-o parte, devin tot mai conștient de felul în care vreau să-mi petrec timpul, iar pe de altă parte am înțeles că nu pot face prea mult ca să schimb felul în care România alege să existe.

Nu sunt pesimist, e doar o ignoranță asumată. Cred că România poate deveni o țară foarte mișto, dar asta depinde doar de milioanele de români care trăiesc în ea și nu de cei de la guvernare sau de imaginația unui tânăr.

În altă ordine de idei, în perioada 15-19 martie o să mă aflu în România în caz că cineva are timp de o cafea :)