De ce s-ar putea să nu mă mai întorc


Îmi place să mă întorc în România și să văd că nimic nu s-a schimbat. Poate că am traume din copilărie când am citit “Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte”, însă mi-e groază de clipa când am să mă întorc și-am să observ că părinții mi-au îmbătrânit. Când vin acasă, mă uit atent la fețele lor părintești și încep să caut un rid nou cu groaza unui om care știe el bine că cineva e după colț gata să-i facă rău.
[…]

Cărți citite în 2016

Tech

Deși nu e o carte tehnică, Inside Apple are legătură cu tehnologia. Scurtă și la obiect, mi-a plăcut destul de mult încât să comand și biografia lui Steve Jobs. În rest The Way To Go e o carte practică cu exerciții în Golang, iar Scalability Rules nu m-a pasionat în mod special, dar merită citită dacă lucrați în web development.

Scalability Rules: 50 Principles for Scaling Web Sites
The Way To Go: A Thorough Introduction To The Go Programming Language
Inside Apple: How America’s Most Admired–and Secretive–Company Really Works

Filozofie

La începutul anului am citit destul de mult despre zen și stoicism. Deși îndepărtate geografic, filozofiile se aseamănă și v-aș recomanda să începeți cu care vreți, toate cărțile sunt abordabile.

Nu vă lăsați speriați de cuvântul filozofie. Cu atâtea tâmpenii pe social media merită să învățăm cum să trăim și să ne înțelegem viața. Găsesc filozofia mult mai utilă și de substanță decât rahaturile motivaționale din ziua de azi.

Eastern Wisdom, Modern Life: Collected Talks: 1960-1969
The Way of Zen
Art of Living: The Classical Manual on Virtue, Happiness, and Effectiveness
Discourses, Fragments, Handbook
Musonius Rufus: Lectures and Sayings
A Guide to the Good Life: The Ancient Art of Stoic Joy
The Spirit of Zen: A Way of Life, Work, and Art in the Far East
Letters from a Stoic

Biografii

Am mai scris de atâtea ori: trebuie să citești biografii. Înveți atât de multe din viața oamenilor remarcabili. Aproape simt că trișez la câte chestii utile primesc pe tavă când citesc o biografie.

Mi-a plăcut în mod special biografia lui Steve Jobs. Nu mi-a plăcut niciodată de el, însă cartea m-a ținut curios pe tot parcursul ei. Cea a lui Warren Buffet am citit-o doar pentru că mă plictiseam în vacanța de iarnă, nu m-a impresionat în mod special.

Steve Jobs
The Snowball: Warren Buffett and the Business of Life

Dezvoltare personală

Că tot vorbeam mai sus de rahaturi motivaționale, Awaken the Giant Within e destul de plină de clișee gen Tony Robbins. Cu toate astea, unele capitole mi-au plăcut și dacă n-aveți ce face în drum spre lucru o recomand. Relationship Breaktrough am luat-o într-un moment în care vroiam să fac un efort într-o relație abia începută. Te ajută să înțelegi mai bine dinamica dintre oameni, dar tipa cu care eram tocmai mi-a dat papucii așa că nu bag mâna în foc pentru ea.

Awaken the Giant Within
Allen Carr’s Easy Way To Stop Smoking
Relationship Breakthrough: How to Create Outstanding Relationships in Every Area of Your Life

Cam astea sunt cărțile de pe anul 2016. Anul acesta l-am început cu biografia lui Benjamin Franklin. Iubesc atât de mult biografiile încât s-ar putea să-mi fac un obicei din a începe anul cu o biografie.

Dacă sunt cărți care v-au fermecat în mod special mi-ar plăcea să vă citesc recomandările într-un comentariu. Spor la citit!

sursa FOTO

Ce am făcut în 2016

Citeam comentariile din articolul lui Zoso și dacă tot am scris atât de puțin anul acesta, mă gândeam să compensez cu un articol despre anul care tocmai se termină. Am să scriu despre lucrurile bune care s-au întâmplat.

Oricât de ciudat a fost anul acesta, din fericire n-am făcut nimic rău care nu se poate repara. Mai am lucruri la care pot lucra, însă îmi convine: pasionat fiind de dezvoltarea personală îmi face plăcere să îmbunătățesc chestii. Așadar să le luăm pe rând:

Sănătate

1. Mi-am făcut abonament la sală. 

În februarie mi-am făcut abonament la o sală de fitness aflată la 5 minute distanță de birou. Prețul a fost mai piperat, dar distanța și calitatea serviciilor m-a convins să-mi reînnoiesc abonamentul și pe anul viitor. Deși am absentat pe toată perioada verii, mi-am creat o rutină și acum simt că n-aș putea rezista fără să merg cel puțin de două ori pe săptămână. În 2017 intenționez să mă apuc mai serios de programul acesta.

Dacă mai sunt cititori ai acestui blog care lucrează 8 ore la birou îi sfătuiesc serios să se apuce de un sport. Nu ca să arate mai bine sau să dea kilograme jos; fizic n-aș putea spune că am făcut minuni cu corpul meu, însă energia din timpul zilei face toți banii. Ani de zile veneam de la lucru obosit și primul lucru pe care-l făceam era să mă arunc în pat, prea obosit să mai fac ceva. Sportul a schimbat asta.

2. Am redus ieșirile din cluburi

Când m-am mutat în Berlin, singurul lucru pe care-l știam face era să chefuiesc în fiecare week-end prin cluburi/baruri. Dincolo de faptul că aruncam o grămadă de bani, nu mi-a făcut bine nici la energia din săptămâna viitoare. Mi-am pierdut multe weekend-uri dormind mahmur.

Ca să vă faceți o idee, închipuiți-vă că e un bar în care atunci când intru mă salută toți barmanii, nu mai plătesc garderoba și când rămân fără bani îmi dau un whisky gratis și dacă țin neapărat pot bea pe caiet. Pe caiet! Ca ultimul bețiv al satului :D

Cu toate astea nu regret nimic. Am cunoscut oameni faini, am petrecut nopți legendare și m-am simțit acasă. Poate alții care s-au mutat într-un oraș nou n-au avut norocul ăsta. Dacă cineva din Berlin e curios, acesta e barul.

3. Aproape m-am lăsat de fumat

Asta înseamnă că n-am fumat vreo 7 luni, apoi la un chef cu firma totul s-a dus pe apa sâmbetei. Cu toate astea am învățat că sunt în stare să mă las. Și în 2017 asta va fi prioritatea mea nr. 1 pe sănătate.

Carieră

1. Nu mi-am dat demisia

Cine mă cunoaște știe că n-am nici cea mai mică reticență când vine vorba de schimbat joburi. Acum însă am găsit jobul în care cu toate provocările(și har Domnului au fost destule) am rămas. Sunt convis că asta se datorează pregătirii colegilor(e cel mai bun cod pe care am lucrat în 5 ani) și creșterii rezistenței mele la stres. N-am nicio intenție să plec altundeva, dar nu știi niciodată :)

2. Am primit o mărire

Motivul principal pentru care m-am mutat aici a fost unul financiar. Așa că o mărire e tot timpul bine-venită. 60k brut pe an e cam limita la un Senior PHP developer în Berlin și o sumă suficient de mare care îmi permite să nu mă mai gândesc la mai mult. Sunt mulțumit, m-aș mulțumi și cu mai puțin.

3. Am devenit un om de bază

Pentru că proiectul a fost început de la zero am avut șansa să lucrez pe chestii noi care altădată mi se păreau complicate. După ce colegul de echipă a devenit team lead am fost cel care a programat cel mai mult în echipa mea, lucru care m-a ajutat să-mi depășesc limitele și să capăt încredere în mine. Recent, CTO-ul mi-a spus că mă apreciază știind că atunci când e o problemă știe că poate apela la mine cu întrebări.

Ăsta e un lucru important pentru mine pentru că în noul an vroiam să mă concentrez tot pe partea asta: să fiu un om de bază. Cine a lucrat în echipe știe că atunci când apare o problemă serioasă, deși sunt 10 oameni în echipă, întotdeauna sunt aceiași 2-3 oameni la care apelează lumea pentru că ei au răspunsurile, iar aceeași 2-3 oameni sunt primii care încep să atace o problemă. Eu asta vreau, să fiu unul din acei 2-3 oameni.

4. Am învățat un limbaj nou de programare

M-am decis ca anul acesta să învăț Golang. Am început cu un curs de Todd McLeod, apoi în timp ce citeam cartea The Way to Go, am reușit să finalizez două proiecte: jobber – tool ce caută automat joburi din Berlin și dave un tool de reminders, focus ș.a.m.d.

Am să continui în 2017 cu astfel de proiecte. Scopul lor nu e nicidecum să fie perfecte sau să fie lansate în production. Le fac doar ca să mă obișnuiesc cu limbajul și să exersez tehnicile noi pe care le citesc. Cred că cititul în paralel cu exersatul pe astfel de proiecte sunt perfecte pentru a învăța orice limbaj de programare.

5. Mi-a revenit pofta de învățat

Activitatea de pe Github vorbește de la sine: cu excepția vacanței, de prin Octombrie am început să programez din nou în timpul liber cu plăcere. Am început cu puțin, apoi cu timpul a devenit obișnuință și apoi o ușoară dependență.

Pe cine crede că îi lipsește asta îl sfătuiesc să înceapă cu cel mai mic lucru care îi face plăcere. Sunt convins că n-o să folosesc anul acesta Golang, însă n-am nicio motivație să învăț ceva ce nu mă pasionează. La anul, intenționez să continui cu alte cursuri online și poate încă un limbaj de programare. Însă n-am să-mi fac nicio listă cu tehnologiile pe care vreau să le învăț. O să încep cu ceva ce mă face curios. Habar n-am ce o să învăț la anul, dar știu că o să-mi placă.

Personal

1. M-am schimbat

Am simțit asta de pe la jumătatea anului. Poate că și unele articole au reflectat asta(unu, doi, trei), însă un prieten mi-a confirmat asta când mă aflam în România cu prietenii și le-a spus tuturor că m-am schimbat mult față de cum eram înainte.

N-am să mint, când a spus asta aproape mi-au dat lacrimile. Asta e foarte important pentru mine: să devin un om mai bun. Dincolo de partea financiară, mi-am promis că în Berlin o să profit de timpul petrecut singur ca să mă schimb. Am simțit că o fac, dar am vrut ca și alții să observe. N-am căutat niciodată validare din partea celorlalți, dar am vrut ca lumea să observe că m-am schimbat.

Încă mai am chestii la care am de lucrat, încă sunt impulsiv, încă mă nemulțumesc chestii dintr-un perfecționism idiot, dar ce am reușit în ultimul an mă face să cred că sunt în stare să-mi schimb percepția despre multe lucruri. Veți fi uimiți să observați câte probleme apar doar din percepția pe care o aveți despre anumite lucruri.

2. Am citit 16 cărți

Cumpăratul unui Kindle a fost probabil cea mai bună investiție pe care am făcut-o anul acesta. Oricât mi-ar plăcea cărțile în format fizic, un Kindle e mult mai practic. Citesc peste tot: în metrou, când aștept să intru la dentist, chiar și când liftul întârzie. Poate aș fi putut citit mai mult. Dar dacă iau ultimii 3 ani realizez că anul acesta a fost un come back mulțumitor.

La fel ca și tehnologiile pe care le învăț, nu-mi fac listă de cărți pe care să le citesc. Aleg cartea care cred eu că o să-mi placă. Am pe e-mail o listă de cărți care mi se par interesante și când vine momentul aleg una care mă pasionează. Dacă faceți la fel veți observa că unele cărți nu mai par atât de interesante ca acum 6 luni.

3. Am pus deoparte niște bani

Mi-am atins target-ul de economii anuale, iar MoneyTablet – o aplicație făcută special pentru nevoile mele mă ajută să țin evidența obiceiurilor mele financiare. La sfârșitul fiecărei luni analizez pe ce am dat banii și îmi propun scopuri simple pe care să le urmez. Dacă la sfârșitul lunii te întrebi pe ce s-au dus banii te-aș sfătui să începi să ții evidența cheltuielilor. O să rămâi uimit câte cheltuieli ai putea evita.

4. Am început să meditez

De la jumătatea acestui an am început să meditez constant. O fac înainte să merg la lucru și seara înainte de somn, uneori și în week-end și cred că sunt cele mai bine folosite 20 de minute pe zi. Eu sunt mai impulsiv din fire și întorc pe toate fețele cel mai mărunt lucru. Meditația m-a ajutat să mă distanțez de probleme și să nu mai sar cu capul înainte ori de câte ori se întâmplă ceva rău.

Dacă cineva vrea să vadă cum e, îi recomand aplicația Headspace.

***

Cam astea mi-au fost realizările pe 2016. A fost un an bun, sunt mulțumit și recunoscător că n-am avut parte de nicio nenorocire. Nu mi-am propus nimic din cele de mai sus din ianuarie, pur și simplu mi-am propus scopuri mici de-a lungul anului. Rezoluțiile de an nou sunt utile, te ajută să ai “a bigger picture”, dar nu cred că trebuie să te critici dacă nu le îndeplinești și nici să-ți fie frică să adaugi altele de-a lungul anului. Cu siguranță am să-mi propun direcții în care vreau să mă dezvolt în anul următor, însă am să mă analizez constant și o să-mi adjustez scopurile de-a lungul anului.

Un An Nou mai bun vă doresc și-mi cer scuze că am scris atât de puțin în anul acesta :) Poate la anul o să simt nevoia să spun mai multe. Să fiți sănătoși!

sursa FOTO

Despre suflet

Urăsc small talk-ul din două motive.

Pentru început, lumea îl folosește cu scopul evident de evita orice apropiere de persoana pe care o întâlnește. Cum ți-a fost week-endul? Băi, ce vreme urâtă e afară, Doamne ferește să ne apropiem, hai să vorbim ceva banal până ne despărțim. E o goliciune tacită pe care nu prea vrem s-o dezvăluim sau s-o vedem. Vremea e un subiect mult mai ușor. Deși n-am înțeles niciodată de ce alegem vremea ca subiect de conversație. E un subiect banal, folosit atât de des încât știm amândoi că e ridicol. Dar mai bine cădem în ridicol decât să ne dezvăluim unul altuia. Doamne ferește!

În al doilea rând, oricât de banal aș părea, am subiecte mult mai faine de povestit cu mine însumi. Subiecte pe care nu vreau să le întrerup. De exemplu, în dimineața asta mă gândeam la suflet. Acum nu vă gândiți că mă gândesc tot timpul la subiecte grele. Mai fac pauze, mă gândesc la șosete, la pantaloni rupți, la sex, Doamne cât mă gândesc la sex. Dar uneori mă gândesc la suflet. Și încercând să-mi dau seama ce naiba e sufletul mi-am zis că trebuie să fie lucrul ăla unic și intrisec al tuturora. Acum, unii suntem invidioși, fricoși, zgârciți, miloși sau libidinoși. Dar chestia aia comună, ascunsă după vălurile oricărei personalități e musai sufletul.

Hazliu că singurul lucru comun pe care mai că l-am putea arăta cu degetul nu-l putem exprima în cuvinte. Și de-asta apelăm la artă. Arta e unul din puținele lucruri care ne freacă de pereții sufletului. Un individ s-ar putea întreba cum un lucru exterior precum arta, îți poate arăta ce e in sufletul tău. Însă sufletul nu-i ceva ce-ți aparține. Noi suntem în suflet ca într-o încăpere întunecoasă pe care nu o prea distingem doar atingem din când în când extazul când ne frecăm de pereții acesteia. Bunăoara, clipa asta:

De ce nu-mi place să polemizez pe Facebook

Nu-i niciun secret că îmi place(îmi plăcea) să vorbesc în contradictoriu cu cineva. Cu cât mai controversată tema, cu atât mai mult. Ba chiar, uneori susțineam idei cu care nu eram de acord doar ca să văd cât de departe pot merge cu argumentarea.

Deși de cele mai multe ori miza mea a fost să câștig o dispută, uneori îmi pasă și vreau să-i arăt celuilalt că greșește. Mai ales când celălalt e o persoană educată și rațională.

Multă vreme am crezut că oamenii care gândesc greșit sunt pur și simplu idioți. Am mai crescut și mi-am dat seama că și cei mai deștepți oameni pot face raționamente greșite doar pentru că le-a scăpat ceva la un moment dat. M-am gândit că dacă încerc să-i arăt cuiva inteligent punctul din care a luat-o pe arătură, se va lumina și într-un final îmi va da dreptate. Greșit.

Am avut recent o polemică de genul ăsta pe Facebook și mi-am dat seama că nu mai are rost să-i arăt cuiva că greșește. Cred că oamenilor le place să ajungă la o anumită părere de unii singuri, iar orice ajutor din afară e privit ca un act inamic.

De unde a pornit

Cineva a postat pe Facebook poza de mai jos. O tânără însărcinată stă în picioare lângă 3 bărbați care nu o văd sau se fac că nu o văd. Poate că văzând poza ați dat deja un verdict. E genul de imagine la care n-ai cum să nu reacționezi mai ales dacă ești femeie și te-ai confruntat cu problema asta. Ce am vrut eu să explic e că în lipsa unui context, poza de mai jos nu are nicio valoare.

metrou-oameni

Comentariile sunt de genul: “Buna creștere se pare ca s-a alterat”, “Cavaleri!”, “Sunt lauzi!La creiere!” ș.a.m.d. până la “Tare bine ar fi sa ii recunoasca cineva si sa putem sa ii laudam cu nume si prenume.” La ultimul comentariu am făcut greșeala să reacționez. Mai jos toată discuția:

polemica-fb

 

La un moment dat m-am oprit pentru că nu aveam cu cine. Dar pentru că avem blog, putem dezvolta. Și am să scriu despre două lucruri care ne scapă de cele mai multe ori când judecăm o situație.

Lipsa contextului

Fără context, nu putem judeca o situație în tot cuprinsul ei.

Săptămâna trecută eram pe metrou și citeam de pe Kindle. La un moment dat văd o doamnă în vârstă, îi dau un “Bitte schon” drăguț și o invit să se așeze. Acum, eu nu știu cât timp a stat femeia în picioare. Poate doar se urcase, poate era acolo de 20 de minute – timp suficient ca un idiot să-mi facă o poză și să se plângă pe Facebook de nedreptatea din jur. Că ar fi putut să-mi atragă atenția e deja altă poveste despre un civism pe care oamenii care postează astfel de poze nici măcar nu-l concep.

Însă poate femeia de mai sus doar se urcase și poate unul din ei a observat-o și a invitat-o să stea jos. Poate chiar n-au observat-o fiindcă stă cu spatele. Poate unul din ei a rugat-o să stea jos și a răspuns: “E ok, am doar o stație, pot sta în picioare.” 

Veți spune “Bine măi, cum să n-o observi?” Așa simplu. Sunt oameni călcați pe trecerea de pietoni de șoferi care nu i-au observat. Câmpul de atenție se micșorează uneori și nu mai observi lucruri evidente. Se întâmplă în situații de viață și de moarte, se poate întâmpla și la o oră târzie când vii obosit de la lucru. Ce m-a deranjat pe mine e că omul care a făcut poza respectivă a observat-o pe femeie, iar asta e clar ca lumina zilei.

Ne plângem când vedem că Antena3 manipulează prin scoaterea din context, însă o fotografie de mai sus e exact același lucru. Diferența e că în cazul Antenei3 e o manipulare intenționată, cu un scop. Poate aici nu e, dar asta nu înseamnă că știm toate datele ecuației.

Prima reacție e adeseori greșită

Prima reacție pe care o avem în orice situație e mai tot timpul greșită pentru că se bazează pe sentimentele noastre cele mai primitive. Dar pentru că suntem adulți funcționali știm că reacțiile noastre primordiale nu sunt de urmat întotdeauna. De asta nu-i dăm șefului un monitor în cap când ne spune să stăm peste program, de-asta nu fugim din miezul unui interviu care merge prost ș.a.m.d.

Observăm din comentariile de mai sus că persoana cu care dialogam e puternic afectată de prima ei reacție. Disprețul față de cei 3 bărbați devine evident în argumentele ei: “masculii” sunt autiști de atâta tehnologie, sunt mai răi decât analfabeții și le lipsește bunul simț. Când judecata ți se întunecă de reacția pe care o ai, deja nu mai argumentezi, ci îți exprimi niște sentimente.

Acum, persoana cu care am avut discuția de mai sus e o persoană inteligentă și cultă. Și eu cred că n-are dreptate. S-ar putea să greșesc, însă sunt suficient de deschis să las o portiță faptului că s-ar putea să mă înșel în cel mai rău hal. Persoana de mai sus nu e. Și asta e problema mea cu polemizatul pe internet. Lăsând la o parte idioții, n-ai ce discuta nici cu răsăriții. Fiecare vrea să spună ceva atât de mult, încât nu-i mai pasă dacă păstrează firul logicii sau al argumentării.

Și e păcat. Asta arată că masa de oameni nu e deloc pregătită pentru manipulările de zi cu zi. Cam pe aceeași temă a scris Dorin Lazăr aici.

Ce înseamnă să fii un Senior Developer

Ideea acestui articol mi-a venit citind lista din articolul lui Cosmin. Trebuie să recunosc, e greu să vii cu niște puncte categorice pe care cineva ar trebui să le puncteze ca să devină senior. Însă discuția e necesară. Care sunt lucrurile care caracterizează un senior? Pentru mine, doar 3 cuvinte: maturitate, maturitate, maturitate.

senordeveloper

Maturitate, maturitate, maturitate

Cred că îți trebuie minim 10 de ani ca să ajungi la o maturitate profesională. Poate chiar mai mult, însă 10 ani e o perioadă decentă de timp în care ai șansa să te bați cât mai des cu capul de pragul de sus. O soluție verificată de greșeli anterioare e preferabilă uneia luată pentru că n-ai avut alta mai bună.

Dacă ești senior la 4-5 ani de experiență trebuie s-o iei ca o glumă bună. În contractul meu scrie senior developer, dar pentru mine atâta e: o glumă bună. Mi-o bat la bere de prietenii programatori care nu sunt “seniori” și cam atât. La sfârșitul zilei știu cine sunt și de ce sunt în stare.

Un număr bun de ani e un criteriu ca să fii senior, însă nu-i suficient. S-ar putea ca anii ăia să nu fi fost suficienți ca să te dezvolți profesional. Dacă ai devenit confortabil pe proiectul la care lucrezi de 6 ani poate e momentul să-l mai schimbi. O să fii uimit cât de puține lucruri știi.

Maturitate, maturitate, maturitate

Trebuie să-ți iei în serios meseria dacă asta vrei să faci în următorii 20 de ani. S-o iei în serios și să știi că e doar responsabilitatea ta ca să înveți lucuri noi. La început o să dai vina pe firma la care lucrezi că nu are destule chestii provocatoare din care să înveți.

În primul rând, nu e treaba șefului/firmei să te învețe chestii. Iar în al doilea, vei observa dacă schimbi suficiente joburi că majoritatea firmelor nu fac nimic special. O să folosească framework-uri diferite, o să vândă altceva, o să folosească Kanban în loc de Scrum, Python în loc de PHP, dar în esență vei lucra pe o aplicație CRUD la fel care oricare alta. Și trebuie să fii OK cu asta.

Dacă proiectele sunt în mare parte aceleași, te întrebi cum să te dezvolți dacă n-ai de ce prag să dai cu capul? Ei bine, aici intervine studiul individual. Da, trebuie să înveți în timpul liber lucruri noi. Ca om matur care oferi un serviciu unei firme trebuie să fii destul de responsabil ca să nu-ți lași cunoștințele să ruginească.

Maturitate, maturitate, maturitate

Dacă ai 15 experiență și ești un mizerabil cu restul colegilor nu ești un senior, ești doar un mizerabil care are 10 ani experiență. Unul care printr-o minune încă lucrează.

Degeaba ai cunoștințe dacă nu vrea nimeni să lucreze cu tine. Firma te-a păstrat pentru că are impresia că un guru ca tine e o mină de aur. Nu ești, ba chiar s-ar putea să aduci firmei costuri ascunse. De exemplu, 3 developeri decenți au plecat din firmă în ultimii 2 ani pentru că s-au săturat de toanele tale. Felicitări, firma trebuie să plătească bani din cauza ta ca să caute alți developeri. Sau alt developer își bagă picioarele și cere o mărire doar ca să-i fie mai ușor sufletește să lucreze cu tine. Bravo bă, tocmai ai adăugat un cost recurent firmei.

Dacă ai 10 ani experiență asta înseamnă că ai în medie vreo 35 de ani. Știi ce greu e să te schimbi la vârsta asta? Asta dacă vrei să te schimbi și ești cât de cât deschis spre introspecție. Și nu prea ești, că dacă erai nu ajungeai mizerabil. Dacă tot vrei să te schimbi poți începe cu cartea asta. Apoi învață să-ți ceri scuze și să fii om înainte de angajat.

Maturitate, maturitate, maturitate

Asta mă duce la următorul punct: nu e despre codul pe care îl scrii, ci despre atitudinea pe care o ai. Când am început să lucrez credeam ca seniorul e tipul ăla inaccesibil, wizzard-ul și ninjalăul descris prin anunțurile de angajare.

Însă cu trecerea anilor mi-am dat seama că nu e niciun wizzard. Ba chiar, cu cât ești mai uman, cu atât ești mai aproape de a fi senior.

Nu e despre codul pe care îl scrii, ci despre atitutine. Și un zugrav cu atitudinea potrivită e la fel de neînlocuit ca un senior developer.

Maturitate, maturitate, maturitate

Lumea din IT e un loc aspru. Oricât ar încerca angajatorii să-ți ascundă asta oferindu-ți 4 teambuildung-uri pe an, adevărul e că lucrezi într-o junglă. Cod de căcat scris de niște oameni cărora nu le-a păsat sau care n-au știut mai mult, deadline-uri nerealiste, colegi tineri și imaturi, bug-uri imposibile, politici corporatiste etc, etc.

Și în toată această junglă ce găsesc definitoriu la un senior e că nu-și pierde niciodată cumpătul. Am lucrat cu oameni care au suportat situații frustrante de-a dreptul. Ca un om care tot timpul a fost nerăbdător, m-am întrebat ce anume îi ține pe oamenii ăștia calmi, dar concentrați în același timp?

Poate că de-a lungul anilor înveți că dracu’ nu e așa negru, sau ai mai trecut prin situații de genul, cine știe. Cert e că dacă te plângi ori de câte ori situația devine maro, nu faci nimic care să ajute business-ul pentru care prestezi.

Maturitate, maturitate, maturitate

Nu-i despre cod. E despre business. Primești un salariu ca să aduci valoare business-ului. Un CTO cu 20 de ani în domeniu mi-a spus că un cod curat nu e totul: “Dacă după deploy, codul tău nu aduce valoare imediată business-ului atunci e un cod inutil oricât de curat ar fi.”

Seniorii au un fel de a înțelege business-ul mai bun decât restul colegilor. Ai să observi că la planning-uri întrebările lor se concentrează pe detaliile operaționale ale bussines-ului, nu pe cele tehnice. Experiența în programare le permite să nu se mai întrebe cum implementează un feature, ci cum ar putea să-l îmbunătățească ca să producă mai multă valoare. Seniorii devin astfel partneri în discuție, nu doar niște oameni care așteaptă niște specificații.

Maturitate, maturitate, maturitate

Seniorii sunt pragmatici și tind să aleagă soluții simple care aduc valoare imediată. Când alți developeri se ceartă pe ce design patterns să folosească, seniorul face un compromis și alege o soluție mai simplă. Maturitatea îi permite să știe când să facă un compromis.

Simple is better than complex. Majoritatea developerilor se feresc de lucruri simple ca și cum simplu ar însemna mai slab. Sau mai ușor. Nu e ușor să vii cu o soluție simplă. Trebuie să treci peste propria judecată și să vii cu o soluție simplă, universală pentru toată lumea.

Maturitate, maturitate, maturitate

Închipuiți-vă niște meșteri veniți să facă o lucrare unui client. Unul dintre ei începe:

– Băi, ce pana mea e cu schela asta roșie? Conform “Standardelor muncitorilor obosiți” schela trebuie să fie de culoare verde. Păi ce facem, ne batem joc de muncă? Spune-i clientului că nu fac nimic până nu văd o schelă de culoare verde.

O situație de mai sus pare imposibillă și orice patron ar muri de foame cu o astfel de gândire. Însă programatorii sunt angajați, nu patroni. Și atunci își permit să facă mizerii de genul ăsta: să dea reject unui task că nu e bine specificat, să facă încă 3 meeting-uri pe banii clientului etc, etc.

Seniorul se distinge de astfel de oameni prin faptul că trece la treabă și ignoră detaliile care care nu contează. Cam ce scria în lista lui Cosmin:

“A Senior Software Engineer doesn’t need perfect specifications. You may be given a problem that is ill formed, or abstractly stated, and instead of complaining about the requirements, you go out and try to understand deeply what the problem really is, and if you need to negotiate and clarify the requirements, you do so. You look at solving the real problem, not just what was state”.

Scriam mai mult, dar mi-e teamă că deja articolul e și așa prea lung. Ca să-mi cer scuze, poftiți un articol scris de un programator la 40 de ani. El știe mai multe decât mine. Baftă!

Lucruri care nu îmi plac în Berlin

Ca să nu-mi moară dușmanii de necaz m-am gândit să fac o listă cu lucrurile care nu-mi plac în Berlin. Dar ca să nu se bucure prea mult, în nemernicia mea, am atașat o imagine cu gara din Berlin. Vedeți băi dușmanilor ce gară mișto avem? Nu ca a voastră. Ba poate, sunt mari șanse să mă citiți din Turda unde n-aveți nici măcar gară. Săracilor.

Și acum lista cu pricina:

20814367335_b65d5bd604_z

Cea mai amănunțită organizare pentru cea mai banală chestie

Avem noi, oamenii care ne cunoaștem, un chat pe Facebook. Și de câte ori vine cineva cu o idee de ieșit la bere, mai vin doi cu alte idei crețe. După ce alegem în sfârșit ce să facem, urmează alte discuții despre ce loc alegem, de ce locul ăla nu e bun, ora potrivită la care să ne întâlnim ș.a.m.d.
Nu mai e ca înainte când dădeam un telefon și în 15 minute eram pe terasă. Acum trebuie să sondezi oamenii pe care-i cunoști, apoi să duci muncă de lămurire unde vrei să ieși.

Toți suntem departe unii de alții

După ce ne hotărâm unde ieșim, trebuie să realizezi că oriunde s-ar ține întâlnirea faci vreo 40 de minute până acolo.

Dacă atunci când erai în Câmpia Turzii cineva te-ar chema la o bere în Cluj i-ai fi zis că ți-e lene și mai bine o lăsați pe altădată. Not anymore. Te duci și 50 de minute dacă e, tot e mai bine decât să te uiți la tavan.

Birourile nasoale din startup-uri

Din toate job-urile prin care am trecut, cred că un singur birou mi-a plăcut. Și pentru că mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, firma respectivă a dat faliment la o lună după ce m-am angajat. Încă cred că n-a fost din vina mea. Dar nu știi niciodată.

Startup-urile n-au niciun interes să investească în logistică. Majoritatea trăiesc de pe o zi pe alta stând la mila investitorilor. Dacă la anu’ dau faliment, ce rost are să investească în condiții bune de lucru? Ai noroc, iei un salariu bun, dar ia de-aici un scaun de căcat, un birou prăfuit și ca să nu te superi vezi că avem bere gratis după program.

Un coleg îmi spunea că a lucrat într-o firmă unde directorul i-a spus că un scaun bun e la fel de important ca stația de lucru. Foarte tare. Ce rost are să dai 1600 de euro pe un Mac când îți cocoșești spatele pe un scaun de 50 de euro?

Apartamentele de închiriat tot mai greu de găsit

Treaba ar trebui să fie simplă: ai bani îți găsești chirie. Doar că nu e. Într-un oraș în care anual se mută 50.000 de persoane va trebui să aștepți o lună, chiar două ca să-ți găsești un apartament pe termen lung.

Pentru că n-ai altceva mai bun de făcut, va trebui să aplici în fiecare zi la anunțuri și să vizitezi după program apartamentele la care ai primit răspuns. Good luck with that!

Oamenii care vor lucruri ieftine

Pe grupurile de Facebook toată lumea vrea ceva ieftin. O frizerie ieftină, un bar ieftin ș.a.m.d. Cred că găsești din 3 în 3 posturi cuvântul ieftin.

cheap

O tipă cerea la un moment lecții de pian ieftine fără să înțeleagă că nu oricine își permite să ia lecții de pian. Nu, ea nu vroia să audă de profesorul și munca lui. Ea vroia ceva super cheap.

Dacă vrei un serviciu doar pentru că e ieftin înseamnă că nu ai nevoie de el cu adevărat. Sau poate nu-l meriți.

Cluburile în care nu poți intra

Nu vorbesc de Berghain care-s cunoscuți deja prin politica aspră de la intrare. Nu-s curios deloc de scena techno și underground din Berlin. Sunt un om simplu: vreau femei și muzică dansabilă. Atât.

Când mergem într-un club ne lovim de un bouncer idiot care nu ne lasă să intrăm fără fete. Pula mea, daca aveam fete nu mai nu mai veneam în clubul tău obosit.

Nu stau să mă rog. Eu și prietenul meu suntem 2 depravați, cheltuim cât 7 fete și 5 băieți într-o noapte. Găsim în cele din urmă un loc care n-are nicio greață să ne ia banii.

E greu să găsești o fată normală

Aici nah, e cu două tăișuri. Poate e și vina mea că umblu prin baruri mai îndoielnice așa. Poate e și vina bouncer-ului care nu mă lasă să intru în cluburile normale. Poate colega mea de apartament avea dreptate când spunea că adopt o față de combinatozaur când mă îmbăt.

Dar mi-e dor de studentele din Cluj care se îmbrăcau elegant și cu care trebuia să ies vreo două săptămâni până să vină la un Netflix&chill. Mi-e lehamite de toate bețivele de 30+ care vor să-și trăiască viața la maxim fără să facă nimic cu ea.

Engleza mea de baltă

Una din chestille care m-a ajutat să combin în România era că dacă îmi plăcea o tipă, nu mai tăceam din gură. Aici mai molcom, cu grijă să nu faci, cum se zice, o greșeală. Ah, nu vorbești engleză? Nevermind.

Și dacă ar fi doar de combinat, hai treacă-meargă. Dar ai nevoie să comunici clar și convingător și la lucru. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să pierd dispute doar pentru că la un moment dat mă poticneam și toată aprinderea mea se ducea dracu’.

Oamenii singuri

Am făcut un grup de români să ieșim la niște întâlniri să ne cunoaștem. Dar observi că la toate întâlnirilea astea vin oameni singuri. Și dacă niște oameni singuri se adună laolaltă, asta nu-i face mai puțini singuri. Ba dimpotrivă, parcă devin mai triști.

Trebuie să înveți să trăiești cu singurătatea. Vor trece luni fără să o simți, dar asta nu înseamnă că n-o să-ți dea târcoale din când în când. Poate e trist, dar mai trist e să te prefaci că nu ești singur și că totul e OK.

Toate căcaturile cool sunt înghesuite

Dacă vrei să mergi la un rooftop bar sau pe terasa aia mișto, pregătește-te de 20 minute de așteptat la bar pentru o bere. Caldă. Că la câtă trecere e, nu prea stau berile în frigider.

Toate locurile care ar trebui să fie mișto devin frustrante pentru orice om normal. E de neînchipuit cât se poate umili un om doar ca să dea un check-in și să spună că a fost și el acolo.

Germana mea inexistentă

Vorbești germană?  Más o menos. Hai, sictir.

sursa FOTO

Mic îndreptar de împlinire interioară

Fericirea interioară e un termen atât de abuzat încât mi-ar fi rușine să-l mai folosesc. Parcă mă și văd spunându-i unui amic:

22659868820_907eee1e1c_z

– Băi, tu știai că fericirea vine din interior?
– Ce mă? Taci în pula mea, nu mai începe cu d-astea.

Prietenul acela, educat de altfel, devine un țopâlan absolut de fiecare dată când spun ceva ce s-ar ridica peste nivelul unei discuții la bere. Țărănimea voit exagerată e felul lui de păstra ieșirea la bere ieșire la bere și nu un cerc al gânditorilor anonimi.

Oricum, îmi pare rău că fericirea interioară a devenit un clișeu pentru că știu că există o anumită mulțumire de sine care arde la foc mocnit fără să aștepte nimic din exterior. Și știu că acea mulțumire de zi cu zi e de fapt fericirea aia pe care o tot căutăm și n-o găsim.

Când am ajuns în Berlin, m-am trezit peste noapte singur. Agenda telefonică mi-a devenit brusc inutilă așa că a trebuit să învăț să fiu fericit de unul singur.

În proporție de 80% cred că mi-am atins scopul. Mi-ar plăcea să știu cum am făcut-o ca să îi ajut și pe alții, dar sincer habar n-am. Arunc mai jos câteva bănuieli:

Singurătatea

Singurătatea nu e suficentă. Am cunoscut oameni ce trăiesc singuri de câțiva ani și în tot acest timp n-au învățat nimic continuând să alerge după experiențe și alți oameni singuri ca ei ca să fie fericiți. Mi-e milă să-i văd cum încearcă să facă ceva în fiecare week-end doar ca să nu rămână singuri cu ei înșiși.

Ăsta e un semn că îți lipsește ceva: faptul că nu poți sta de unul singur într-un week-end. Știi cunoștința aia cu care ți-e groază să te întâlnești pe autobuz pentru că n-ai ce povesti cu ea? Cam ce părere ai despre ea? Că fix părerea aia o ai despre tine.

Eu zic să nu eviți singurătatea și să ințelegi că nu e un lucru rău. La început va fi urât, știu. Vei fi uimit cât rahat ai adunat sub covor în toți anii în care te-ai prefăcut că nu există.

Cărțile

Nu vei ajunge la nicio revelație doar stând singur cu ochii în tavan. Vestea bună e că au fost alții mai răsăriți care au trecut prin aceeași chestie și au scris despre asta. Citește-le cărțile.

Citește filozofie. Nu-i așa grea cum crezi. Poți începe cu stoicismul: Marcus Aurelius, Seneca, Epictet. Vezi dacă rezonează cu tine și dacă nu, treci mai departe. E plin internetul de resurse.

Practica

Tot cititul e degeaba dacă nu-ți folosești viața de zi cu zi ca să practici ceea ce citești. Și va fi greu. Îl vei citi pe Alan Watts și vei avea impresia că plutești pe un nor zen până când un idiot îți va tăia calea în drum spre lucru.

Dimineața vei citi despre binefacerile unui trai simplu și lipsit de excese doar ca în noaptea ce urmează să te îmbeți ca o pulă. Vei citi despre evitarea pasiunilor doar ca la primele 5 beri să te lași tras de creierul care vrea mai mult prin toate cluburile dubioase.

Viciile

Apoi dimineața te vei trezi rușinat și scârbit de tine însuți. Vei face o baie fierbinte ca să-ți speli păcatele, dar ștampila aia afurisită de pe încheietură nu vrea să iasă oricât te-ai freca.

Dar e OK. Învață să-ți întelegi viciile ca parte din experiența ta umană. Dacă le urăști nu va dura mult până să începi să urăști persoana care le face.

Fă la fel cu defectele oamenilor din jurul tău. Nu-i mai privi ca pe niște oameni răi, ci ca pe niște oameni care au anumite slăbiciuni. Vei ști că ești pe drumul cel bun când îți va fi milă de ei.

Renunțările

Va trebui să înveți să renunți. Știu că ți-e dor de ea și ai impresia că dacă tu încă simți ceea ce simți e imposibil ca ea să fi uitat. Dar a uitat. Poate săraca suferă și ea după altul. Acceptă asta.

Va trebui să renunți și la timpul tău. Timpul în care mergi la sală, timpul în care dormi sunt timpi  în care nu se petrece nimic. Dar trebuie să faci sport, trebuie să dormi 8 ore pe zi. Trebuie să accepți că vei pierde lucruri plăcute ca să urmărești lucruri plictisitoare la prima vedere.

Don’t fear of missing out.

Biografii

Citește biografii. Nu vei avea întotdeauna norocul să trăiești pe lângă oameni excepționali de la care să înveți. Dar vei avea întotdeauna biografiile unor oameni excepționali. Dacă după acest articol vei citi o biografie, voi fi mulțumit. Cred că o singură biografie citită e suficientă să te îndrume spre o viață mai bună.

Ia notițe

Chiar acum am pe birou 3 caiete. Dacă stau să le răsfoiesc găsesc de toate. Analize pe anumite domenii, liste cu scopuri, notițe către mine, citate, planuri financiare.

Mi-e greu să-mi analizez viața sau să mi-o plănuiesc fără să am un caiet de notițe. De câte ori simt că viața mi-o ia pe ulei îmi opresc câteva ore și singur cu un pix și un caiet încerc să-mi dau seama ce a mers  rău și ce pot face să ies din rahat.

Am obiceiul ăsta din liceu. Dacă încă mă ține înseamnă că trebuie să fie ceva bun în el.

Trăiește ca să înțelegi

Cred cu tărie că scopul vieții e să ajungem să murim împăcați. E ironic să trăiești ca să mori și poate sună morbid. Dar nu-i așa. Cred că o viață înțeleasă pe deplin duce la o mulțumire de sine și o înțelepciune care transced nimicnicia vieții și teama în fața morții.

Dar ca să ajungi acolo trebuie să-ți asumi să trăiești pentru a înțelege. Baftă!

sursa FOTO

Disputa ca un tenis de masă

În a doua zi de muncă la noul job am luat prânzul cu M. Auzisem de el încă de când mi-am anunțat foștii colegi unde am să lucrez. Unii au lucrat cu el, alții doar au auzit de el avertizându-mă că e ba genial, ba “clean code nazi”.

Discutând cu el azi mi-am dat seama că știe multe. Nu știu dacă e genial, dar cu siguranță aș avea multe să învăț de la el. Și sunt sigur că o să avem și multe dispute.

De-a lungul timpului mi-a plăcut întotdeauna să am dispute cu oamenii ușor mai deștepți ca mine atunci când nu riscam să mă cobor în ridicol. La un moment dat știi că ai o idee care poate concura cu un status quo al altora mai răsăriți. Și atunci începi să servești.

În IT e plin de oameni cărora le lipsesc abilitățile sociale și de multe ori ai șansa să vezi un “guru” devenind penibil în fața unei echipe când ia personal critica unei bucăți de cod sau unei abordări pe care a avut-o. Căcați cu ochi care are prefera mai degrabă să facă lucrurile mai prost doar pentru că a fost ideea lor.

Dar mai ai și norocul să dai de niște oameni maturi cu care ți-e mai mare dragul să te “cerți”. Recent am avut o dispută cu un astfel de om. Una destul de frumoasă care a făcut câțiva colegi să se oprească din scris și să ne asculte. Și îi puteai citi pe față că-i face plăcere să-și dezbată abordarea și pun pariu că și eu eram cu gura până la urechi.

Și astfel de dispute sunt ca un tenis de masă pe care-l joci cu cel mai bun prieten. Dai tot ce poți din tine, el dă tot ce poate la rândul lui și până la urmă unul va câștiga. Dar amândoi veți fi ai dracu’ de împliniți.