Din liceu: Pensionar

[Acest articol face parte din seria “Din Liceu”. E foarte probabil ca părerile exprimate în articol să mi se fi schimbat. V-aş ruga să ţineţi cont de acest lucru înainte să comentaţi :) ]

Ion are 65 de ani. Ion e bătrân. Lui Ion nu-i pasă de lume pentru că nici lumii nu-i pasă de el. Şi totuşi cuiva îi pasă de el pentru că a răsărit soarele. Dar Ion nu vede asta. Ion vede că e nouă dimineaţa şi a întârziat. Avea numărul 60 la coada farmaciei din centru. Probabil s-a ajuns la 70 acum. Iar i-a sărit rândul.

Şi totuşi ce-i pasă? Îi pasă. Fără medicamente stomacul o să-i explodeze. Dar la urma urmei ce e rău în a exploda? Măcar de-ar termina cu toate astea.

Ion deschide televizorul. În faţă îi apare moaca lui Tăriceanu. Alba-Neagra. “Al dracu’ broscoi, duce ţara de râpă.”

Pe stradă măgarii încep să joace fotbal. Strigase de atâtea ori la ei să nu se mai joace lângă poarta lui, dar nesimţiţii nici nu l-au băgat în seamă.

Se face 13. E timpul să mănânce. Ceva ciorbă. E tot constipat. Bătrân constipat şi surd. Atât a mai rămas din ficiorul ce-o fost odată.

Măgarii îi aruncă mingea în curte. Ion e pe fază. Ion se gândeşte. Ion le ia mingea şi le-o taie. Ce nu vă căraţi acasă? Măgarilor! Măgarii îl înjură şi-l trimit la origini. Tot mai nesimţiţi se fac ăştia!

Ion merge să-şi ia pensia. Dar moşul nu înţelege că trebuia să o aştepte acasă. Ochelarista îl trimite înapoi acasă.

Ion trece prin parc. Îi place în parc. Îi place să vadă frunzele maronii şi palide de pe jos. Îi amintesc de o excursie. Făcută demult. Cu cine era? Parcul nu mai e ce-a fost. Acum sunt tot mai multe maşini care strică aerul.

E timpul să plece acasă. Timpul trece repede. Şi ceasul ce l-a primit demult de tot de ziua lui parcă e complice la treaba asta.

Ion trece strada. Pe zebră. Un bolid îl spulberă. Dacă prin absurd cineva l-ar fi fotografiat exact în acel moment i-ar fi observat ochii plini de mirare. Dar e absurd. Nimeni nu l-ar fi putut fotografia atât de repede şi exact în acel moment. Ion e mort.

Cei ce au rămas trec pe lângă el şi se uită îngroziţi. Însă doar un moment scurt urmând ca în secunda următoare să-şi continue drumul. Cei ce au rămas sunt grăbiţi. Cei ce au rămas au servici. Au şi gânduri. De fapt doar ei cred că sunt gânduri. Poate e mai bine aşa. Trebuie să se grăbească. E o cursă.

Dar cine câştigă?

Articol scris în 9 ianuarie 2007.

2 comentarii la “Din liceu: Pensionar

  1. anadana says:

    Iti avertizezi cititorii ca”e foarte probabil ca parerile exprimate in articol sa mi se fi schimbat”.Uneori, citind( sau recitind)articole mai vechi sper din tot sufletul sa le fi schimbat (si intuiesc ca asa este:)Acum as vrea sa gandesti la fel ca in 9 ian.2007…

  2. Andrei Boar says:

    @anadana Adevărul e că acesta a fost primul articol din seria De liceu, pentru care nu m-am simtit stanjenit cat l-am publicat zilele astea :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.