Ziua în care m-am speriat de mine însumi

În autobuz o doamnă bătrână se chinuia să ajungă să-şi composteze biletul. Puteam să-i iau biletul şi să-l compostez eu. Aşa aş fi făcut de obicei. Dar de data asta mi-am întors capul. După două secunde m-am speriat, i-am luat biletul şi i l-am compostat.

În afară de mediocritate, cred că lucrul de care mi-e frică e să nu ajung din cauza oboselii, răului făcut de alţi oameni şi necazurilor, un om urât, un nesimţit pragmatic.

În altă ordine de idei, piesa de mai jos mi-a adus aminte de cineva din anul I care a contribuit mult la cea mai frumoasă parte din mine. Şi chiar dacă e departe în timp şi spaţiu îi mulţumesc :)

3 comentarii la “Ziua în care m-am speriat de mine însumi

  1. anadana says:

    :)

  2. anadana says:

    Astept un zambet de vreo 2 saptamani…Nu-i nimic, trece, bine ca esti integralist.Felicitari si vacanta placuta!

  3. Andrei Boar says:

    @anadana Mulţumesc mult :) Din păcate n-am niciun motiv să arunc cu zâmbete. N-am nici motive să mă plâng, e drept. Totu-i aşa, plat :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.