Ce am făcut în 2018

Încă o săptămână din 2018 și am terminat cu el. Dacă cineva mi-ar fi spus Crăciunul trecut că anul viitor o să scriu articolul ăsta dintr-un apartament din Cluj, m-ar fi făcut cel puțin curios. Cu toate lucrurile neprevăzute, a fost un an în care am simțit că am făcut ceva.

N-o mai lungesc, astea sunt lucrurile făcute în 2018:

M-am lăsat de fumat

Aștept să scriu asta de vreo 7 ani. Nu mi-am imaginat că o să fie doar un paragraf, ci un articol inspirațional despre provocările prin care am trecut și beneficiile enorme pe care le-am observat.

Beneficiile le observi la început, dar cu timpul te obișnuiești. Tot la început observi și chestiile nasoale(depresia, nervii), dar dacă depășești momentul ăla și realizezi că țigara nu mai e chestia la care apelezi când ești stresat/plictisit, devine destul de ușor.

Sunt recunoscător că am tăiat de pe listă un obicei de care am tot încercat să scap în ultimii ani. Poate că nici nu trebuia să încerc atât, poate că unele lucruri vin la vremea lor oricât ai încerca să le grăbești.

M-am mutat înapoi în România

În aprilie am decis să mă mut înapoi în România după 4 ani de Berlin. Întoarcerea a fost destul de stresantă pentru că a implicat o așteptare de trei luni până să mă întorc de tot.

Trei luni în care a trebuit să-mi rezolv plecarea din Berlin, trei luni de întrebat dacă am făcut alegerea corectă, trei luni de vorbit cu viitoarea prietenă doar la telefon, trei luni în care a trebuit să mă uit la ce las în urmă etc.
Cam pe atunci s-a dezlănțuit și nebunia politică din țară și au fost multe prânzuri la care m-am întrebat dacă am luat decizia corectă.

După cele trei luni stresante, au urmat altele trei, poate mai stresante, în care a trebuit să mă acomodez la un loc pe care nu-l mai înțelegeam și la toate chestiile pe care am început să le fac prea repede.

O să scriu și despre revenitul în țară mai pe larg pentru că știu că mulți se întreabă cum e să te întorci înapoi, dacă regreți sau nu.

Am început să lucrez remote

Când cei din Berlin mi-au propus să fac asta, am fost tentat să-i refuz. N-am mai lucrat niciodată de acasă și nu știam dacă o să-mi placă sau nu. Cel mai mult a contat lipsa de încredere în forțele proprii. N-am vrut să recunosc, dar mi-a fost frică de momentul în care n-o să mai fie nimeni în dreapta mea pe care să-l întreb când am probleme.

Până la urmă am făcut-o și nu regret. E o lecție bună că uneori lucrurile de care ți-e frică, nu-s chiar așa de rele. Dar stai liniștit, altele care vor părea mai ușoare o să fie.

O să scriu și despre cum lucrez de acasă, dar dacă sunteți curioși, a scris Claudiu despre beneficiile lucratului de acasă.

Am început școala de șoferi

Tot timpul am regretat că n-am învățat să conduc. Sincer, nu m-am văzut niciodată la volan, mi-a fost frică și îmi părea ca ceva complet inaccesibil. Așa că într-o dimineață m-am luat și m-am dus să mă înscriu.

Momentan mi-am picat traseul, așa că e încă “work in progress” toată treaba, dar cu siguranță o să scriu și despre asta când o să-mi iau carnetul.

Am început să fac sport regulat

Eu am mai cochetat cu sala, dar fără succes :) Acum merg constant de 3 ori pe săptămână de vreo două luni. M-a ajutat enorm că lucrez de acasă, că stau aproape de sală și că mi-am luat un instructor.

N-am chef tot timpul să mă trezesc și să merg, dar știu ce se întâmplă dacă nu merg.

Sportul mă ajută să funcționez, nu mai e doar un hobby. E obligatoriu ca să mă simt bine în fiecare zi, să nu mai fiu stresat și iritat de toate provocările care apar de-a lungul zilei.

Am început și încheiat o relație

Chestia asta am s-o pun la plus-uri, deși e trist că ni s-au despărțit drumurile. Am locuit 6 luni împreună, am învățat multe despre mine, ce vreau și ce nu vreau dintr-o relație.

Nu cred că acum m-aș mai grăbi să locuiesc cu cineva atât de devreme într-o relație, dar dacă m-aș întoarce în timp aș fi făcut la fel. Nu regret experiența.

Vreau să cunosc persoana cu care o să trăiesc tot restul vieții și cred că până nu te muți împreună cu cineva, nu prea poți vedea cât de mult vă potriviți. Acum depinde de cât timp are fiecare de irosit.

Am redus consumul de alcool

2018 a fost anul cu cel mai mic consum de alcool. Cumulat cred că am 4 luni în care n-am băut deloc în timpul anului.

Alcoolul e mișto: poate să facă o companie proastă mai suportabilă, iar una bună și mai bună. Însă apare o problemă când nu te poți opri la două beri și folosești alcoolul ca mijloc curativ la stres și anxietate.

Încă mă gândesc dacă să renunț de tot, dar lăsatul de alcool e o experiență în sine, așa că n-aș vrea să scriu prea multe despre asta până nu-mi formez o opinie mai precisă.

Mi-am îmbunătățit somnul

Eu n-am avut cea mai bună relație cu somnul: în facultate am chefuit și Berlinul a fost tot un fel de facultate.

Așa că unul din lucurile bune pe care le-am făcut anul ăsta a fost să-mi reglez somnul. Cu mici excepții de week-end, mă culc cel târziu la ora 23 în fiecare zi. Pentru asta am un reminder pe telefon la 22:30 care mă anunță că e cam cazul să mă pregătesc de somn.

Pentru cei curioși despre efectele lipsei de somn, recomand podcast-ul lui Joe Rogan cu Matthew Walker. Cartea lui Walker n-am citit-o încă, dar e pe listă.

***

Cam astea sunt chestiile semnificative din acest an. Pe anul viitor încă n-am planuri. De fapt, dacă mă uit la lista de mai sus nimic n-a fost plănuit, așa că nu mă îngrijorează un an nou fără rezoluții.

În ultima vreme mă gândesc mult la principii, la un mod de viață și rostul meu pe acest Pământ. Lucrurile concrete sunt mai puțin relevante atunci când ai o bază abstractă care poate cuprinde orice.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.