Nimănui nu-i pasă

O idee recurentă în unele religii e că dacă săpăm adânc în sufletul nostru o să-l cunoaștem pe Dumnezeu. Sau că dacă ne transcedem ego-ul superficial ajungem la acel Atman, “principiul prim, adevăratul sine interior al oricărei ființe, superior oricărei energii sau fenomen, de aceeași natură cu Sinele suprem care este Dumnezeu, esența oricărei ființe individuale”.

Lăsând religia deoparte, eu cred că dacă sapi adânc în sufletul oricui ajungi la acel loc în care nu-i pasă de nimic. The “No Fucks Given” place. Dacă n-ai ajuns, n-ai săpat destul.

Duhul nepăsării e universal și inerent naturii umane.

Cei care îți dau sfaturi o fac ca să-și confirme ideile, nu pentru că le pasă efectiv de tine. Un prieten îți e alături până la un punct, dar deep down inside, nu-i pasă foarte mult.

Cei care te întreabă de viața ta o fac din pură curiozitate. Ei se simt mai buni gândindu-se că le pasă, tu te simți mai bine știind că cineva e curios de cum o mai duci, dar la sfârșitul zilei vi se rupe amândurora.

În interiorul oricărui descreierat care urlă în trafic, e un loc pașnic de durere în pulă.

Nu văd un lucru rău în asta. Pentru mine, un om care s-a întrebat atâta timp “Ce-o să creadă lumea?” e de fapt chiar eliberator. Dacă sunt conștient de vidul ăsta de fuck-uri și realizez că relaționez cu o lume nepăsătoare la bază sunt chiar împăcat. Totul e în ordine și sub valuri e un ocean pașnic de nepăsare.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.