Emoții la traseu

M-am uitat ieri peste statisticile blogului și am văzut foarte mulți oameni care vin de pe Google și încearcă să găsească informații despre hint-uri la examenul de condus.

Pentru că articolul cel mai vizitat e despre cum mi-am picat prima oară traseul, am zis să vin cu niște sugestii despre lucrurile care m-au ajutat să-mi iau examenul.

Eu am fost super-emoționat la examen. Chiar scriam atunci “Îmi dau seama că am trăit 29 de ani fără înțeleg cu adevărat termenul “copleșit de emoții”.

Pur și simplu mi se părea că oricâte ore de condus aș face, emoțiile vor juca tot timpul un rol decisiv.

Câteva sugestii care m-au ajutat să-mi stăpânesc emoțiile:

Îți vei lua examenul auto la un moment dat

Înainte de toate, vreau să-ți spun un lucru: îți vei lua examenul la un moment dat. Știu că pare imposibil, pentru mine chiar a părut, însă e doar o chestiune de timp până ți-l vei lua.

De ce vrei să ți-l iei acum?

Dacă știi că o să ți-l iei la un moment dat, de ce ești nemulțumit? Pentru că vrei să ți-l iei acum. Pentru că dacă o să-l pici din prima o să te consideri un eșec.

Stai puțin de vorbă cu tine și încearcă să înțelegi urgența cu care vrei să ți-l iei. Are sens?

Ai vrea să ți-l iei chiar dacă nu ești suficient de pregătit? În cazul meu, am considerat că e mai bine să-l iau când sunt pregătit, nu când se așteaptă lumea:

Să pici examenul de condus pentru că nu ești suficient de pregătit nu e un lucru rău. De fapt, îți poate salva pielea cândva. Nu știu alții cum sunt, dar eu țin la pielea mea și a celor din jur.

Ideea de realiza că mai bine îl iei când ești pregătit ar trebui să te mai liniștească puțin pentru că realizezi că nu e de fapt nicio urgență.

Vorbește cu copilul din tine

Când eram mic eram pedepsit când făceam o greșeală. Ca mine au fost mulți. Problema acestui de tip de educație e că o să crești fiindu-ți teamă să faci greșeli. Însă e complet normal să faci greșeli când înveți ceva nou, mai ales dacă ești habarnist ca mine.

Deși devenim adulți încă păstrăm în noi acel copil căruia îi e frică de greșeli. Poți fi un adult complet funcțional, să vorbești fără probleme în public, dar când trebuie să rezolvi o problemă neașteptată îți tremură vocea de parcă ai fi în fața clasei din nou. În ciuda faptului că am 30 de ani, la examen lângă polițist mă simțeam ca un copil temător să nu facă o greșeală.

Ia un pix și o foaie de hârtie și scrie o scrisoare copilului din tine. Spune-i că ești adult și o să te ocupi de condus, el nu trebuie să facă nimic. Că orice s-ar întâmpla n-o să fie pedepsit, de fapt lucrurile vor fi exact la fel ca înainte. Și ține-te de cuvânt. Dacă îl pici, nu te învinovăți și ai grijă de tine. Eu mi-am pregătit și un tort de înghețată doar în caz că-l pic. Am vrut ca după examen să fie o zi faină pentru mine indiferent de rezultat.

Știu că pare prostesc să scrii o scrisoare copilului din tine. Sau să vorbești cu o parte din tine. Însă în cazul meu am rămas după toată experiența cu o compasiune față de mine pe care înainte n-am avut-o. Chiar și acum mă regăsesc făcând o greșeală și nu mă mai enervez. Nu vreau să mă port cu mine cum s-au comportat adulții din viața mea. Vreau să fiu un sprijin pentru mine indiferent de ce s-ar înâmpla.

Vorbește cu frica din tine

Și dacă tot suntem la subiectul “părți din tine” e timpul să vorbești și cu frica din tine.

Frica e un sentiment perfect normal. De-a lungul miilor de ani frica a fost cea care ne-a ajutat să fugim de un leu când doar adrenalina mai putea scoate ceva viteză din picioarele noastre. Dacă e un sentiment căruia îi datorăm supraviețuirea ca specie, acela e frica. Frica ne apără.

Însă în cazul unui permis de conducere frica nu are de ce să ne apere. Sigur trebuie să fii atent, dar poți fi atent și fără să ai adrenalina la maxim. N-ai cum să faci vreo prostie pentru că polițistul e lângă tine și o să pună frână daca faci vreo năzbâtie. Ești în siguranță.

Dacă încă nu te simți ridicol, mai ia o foaie de hârtie și scrie o scrisoare fricii din tine. Mulțumește-i că încearcă să aibă nevoie de tine, dar că în cazul ăsta ești în siguranță. Explică-i de ce.

Love and kindess meditation

Una din problemele mele a fost că nu puteam dormi nicicum în noaptea de dinaintea examenului. Ce a funcționat a fost ca în timp ce stăteam în pat să-mi imaginez cum țin în brațe o persoană dragă. Am dormit buștean.

Există o tehnică de meditație numită love&kindess în care te gândești la o persoană dragă în timp ce îi urezi lucruri bune. Cred că e destul de utilă ca să te calmezi și să te simți mai bine.

Pe ce m-am concentrat la examen

În primele două ture am încercat să mă concentrez pe o mie de lucruri, inclusiv să-i arăt examinatorului că sunt un șofer bun. Încercam cât mai repede să merg în a 3-a ca și cum aș avea ceva de demonstrat, nu un examen de luat.

Cum în ambele sesiuni am picat pentru că polițistul mi-a pus frână, singurul obiectiv în timpul ultimului examen a fost să nu-mi mai pună frână.

N-o să pici examenul dacă conduci cu viteză mai mică, nici dacă stai prea mult la sens. Condu cum știi tu mai bine și să nu mai fii în situația de a primi o frână de la polițist pentru că automat asta înseamnă ca l-ai picat. Strategia a mers de minue, l-am luat doar cu 6 puncte.

***

Cam asta a fost, sper să vă ajute. Dacă mai aveți întrebări sau sugestii despre ce a funcționat la voi puteți lăsa un comentariu mai jos. Spor la condus!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.