O viață fără siguranța pusă

Mai ții minte când ai picat pe jos pentru prima dată? Nici ai tăi, dar atunci a fost momentul când și-au spus: “Copilul ăsta o să se rănească dacă îl lăsăm așa de capul lui. Hai să-i punem o siguranță să nu mai cadă.”

Apoi, după câteva zile ai alergat prin casă și era să dai TV-ul pe jos. Atunci tatăl tău și-a luat trusa și ți-a mai reglat puțin siguranța ca nu cumva să piardă viitorul Campionat Mondial.

Mai târziu te-au dat la școală unde profesorii cu șurubelnițele lor tocite abia așteptau să-ți mai strângă siguranța. Câteva clase mai sus ai învățat să ți-o reglezi singur: “gata, viața o să fie atât de sigură de acum încolo!”

Dar n-a fost. Pentru că pe viață o doare-n cur de siguranța ta. Dacă e să ți-o iei în bot, ți-o iei. Siguranța nu știe decât de greșelile pentru care ai reglat-o. În fața necunoscutului e complet inutilă.

Apoi mai sunt momentele în care siguranța dă să sară din țâțâni și te doare: când vorbești în public, când te îndrăgostești, când îți spune că s-a futut cu altul sau când te uiți în ochii oamenilor mai mult de 3 secunde.

Înțelept e să ți-o reglezi din nou după astfel de incidente. Sau să bei și să uiți pentru moment că ai avea una.

Sau poți s-o lași lăbărțată. Poate că prin golurile create îți vei auzi subtil sufletul. Nu-ți va cere nimic după ani de zile în care l-ai ignorat. Dar poate îl vei prinde râzând cu următoarea ocazie când mai forțezi siguranța și atunci veți intra în vorbă.

Te-ai gândit vreodată cum e să trăiești fără siguranța pusă? O existență de dragul existenței, o viață cu ferestrele larg deschise? O viață în care singura justificare să fie: mi-am ascultat sufletul?


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.