Cum îți organizezi timpul?

Momentan n-am niciun sistem pus la punct de management al timpului. Lucrurile vin de la sine, iar pentru evenimente sau task-uri periodice(plătit chirie etc.) folosesc Google Calendar care mă notifică tot timpul de chestiile plănuite.

Ce am făcut în 2018

Încă o săptămână din 2018 și am terminat cu el. Dacă cineva mi-ar fi spus Crăciunul trecut că anul viitor o să scriu articolul ăsta dintr-un apartament din Cluj, m-ar fi făcut cel puțin curios. Cu toate lucrurile neprevăzute, a fost un an în care am simțit că am făcut ceva.

Ce am învățat în acest an

Am învățat că sunt o țeavă înfundată cu vată sticlată. De-a lungul anilor, problemele pe care nu le confrunți rămân acolo undeva și se adună într-un pâlc mizerabil și gros. Când începi să faci curățenie e neplăcut și dai de lucruri de care nici măcar n-ai avut habar, dar tot e mai bine decât să trăiești […]

După 6 ani

Tocmai m-a încercat un sentiment de bărbăție cumpătată și un echilibru pe care țin minte că l-am mai simțit acum 6 ani. Atunci, la fel ca acum, mă întorceam acasă după o perioadă mai învolburată de care nu vreau să-mi amintesc.

Despre temperament

Am avut ieri o discuție cu șeful meu și mi-a spus că a fost surprins de schimbarea mea la nivel personal: “N-am ce să-ți reproșez din punct de vedere tehnic pentru că tot timpul ai fost foarte bun, dar la nivel personal nu știu ce ai făcut, dar te-ai schimbat enorm.”

28

Nu știu cât de înțelept m-a făcut ultimul an. Au fost niște lecții care au tot venit, dar nu la lecții mă gândesc acum, ci la oamenii cu care m-am înconjurat de ziua mea.

Ce am făcut în 2016

Citeam comentariile din articolul lui Zoso și dacă tot am scris atât de puțin anul acesta, mă gândeam să compensez cu un articol despre anul care tocmai se termină. Am să scriu despre lucrurile bune care s-au întâmplat. Oricât de ciudat a fost anul acesta, din fericire n-am făcut nimic rău care nu se poate repara. […]

Mic îndreptar de împlinire interioară

Fericirea interioară e un termen atât de abuzat încât mi-ar fi rușine să-l mai folosesc. Parcă mă și văd spunându-i unui amic: – Băi, tu știai că fericirea vine din interior? – Ce mă? Taci în pula mea, nu mai începe cu d-astea. Prietenul acela, educat de altfel, devine un țopâlan absolut de fiecare dată […]

Touched

De două săptămâni tot încerc să scriu un articol. Nu mi-a ieșit nicicum. În prima zi când am început să-l scriu, am dat vina pe mahmureală. În a doua, pe lipsa exercițiului. În cele din urmă a trebuit să recunosc: articolul era despre mine. Însă doar asta nu m-ar fi oprit; la urma urmei articolul […]

Despre timiditatea de care mi-e frică să vorbesc

Momentul în care am aflat că sunt timid a fost în grupa mare la grădiniță. Nu știu ce căcat făceam în ultima bancă, dar nu cred că educatoarei i-a plăcut, așa că m-a chemat în fața grupei să continui povestea pe care o spunea altcineva. Știam povestea. O știu și acum. O găină făcea ouă […]