Mi-am picat examenul auto din nou

Mi-am picat traseul auto pentru a doua oară. Nu-i nicio mirare, n-aveam mari așteptări după prima dată. De fapt, de data asta mi-am spus că mă mulțumesc și dacă pic într-un mod decent, nu ca data trecută. Ceea ce am și făcut.

Cum mi-am picat examenul auto

Era noiembrie, anul trecut. Am început cu emoții relativ normale. Well, depinde ce înțelegi prin normale. Dar hai să zicem că eram deja pe la un 50%.

Ce am făcut în 2018

Încă o săptămână din 2018 și am terminat cu el. Dacă cineva mi-ar fi spus Crăciunul trecut că anul viitor o să scriu articolul ăsta dintr-un apartament din Cluj, m-ar fi făcut cel puțin curios. Cu toate lucrurile neprevăzute, a fost un an în care am simțit că am făcut ceva.